03 ian. 2022 | 10:05

Aceste telefoane nu vor mai funcționa din ianuarie: lista completă, smartphone-uri de aruncat

ACTUALITATE
Aceste telefoane nu vor mai funcționa din ianuarie: lista completă, smartphone-uri de aruncat

În cazul în care ești utilizator de smartphone cu experiență, sunt șanse mari ca multe dintre telefoanele tale vechi să fie încă în dulap, pornind de la premisa că poate le vei mai folosi vreodată. Din păcate, s-ar putea să fie bune de aruncat.

Până nu demult, unele dintre cele mai atractive și fascinante telefoane inteligente au fost cele create de BlackBerry. În urmă cu aproximativ un deceniu, continuau să vină la pachet cu o aură de business, păreau smartphone-uri pentru oameni de afaceri serioși. Din păcate, compania din spatele respectivelor gadgeturi a ieșit din afacerea cu hardware de mulți ani. Acum, se ocupă doar cu software și încă din 2020 a anunțat că, începând de marți, 4 ianuarie 2022, va înceta să mai ofere suport pentru dispozitivele sale clasice, cele care rulează BlackBerry OS 7.1 și BlackBerry OS 10.

Telefoanele BlackBerry, numai bune de aruncat

BlackBerry are în portofoliu și câteva telefoane cu Android. Acelea vor continua să funcționeze fără probleme. Terminalele clasice, însă, cele care au fost create și comercializate cu BlackBerry OS nu vor mai putea fi folosite pentru a efectua apeluri telefonice, pentru a utiliza date mobile, trimite SMS-uri sau accesa internetul. Nu vei mai putea nici măcar să suni la 112. Cu alte cuvinte, vechile gadgeturi devin bibelouri bune de ținut în vitrină.

Deși gestul celor de la BlackBerry pare destul de ciudat și de radical, având în vedere că nu a mai oferit o actualizare pentru acele dispozitive din 2013, mulți utilizatori se așteptau la un astfel de anunț. Este important de reținut și faptul că primul avertisment în acest sens a fost publicat în septembrie 2020, deși cei care mai continuau să depindă de un BlackBerry pentru nevoile lor de comunicații au avut timp suficient să renunțe la el.

Dacă ai o curiozitate pe marginea subiectului, la momentul de față, BlackBerry Limited se concentrează în mod exclusiv pe furnizarea de software și servicii de securitate pentru întreprinderile și guvernele din întreaga lume. Din afacerea cu hardware, producția de telefoane, s-a retras în 2016.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele