02 sept. 2021 | 07:43

Xiaomi face valuri la nivel global, din nou: în ce domeniu vrea să mai intre acum. Va concura cu Elon Musk

ACTUALITATE
Xiaomi face valuri la nivel global, din nou: în ce domeniu vrea să mai intre acum. Va concura cu Elon Musk

Xiaomi tinde să fie unul dintre cele mai puternice branduri la nivel global. Pe lângă smartphone-uri, activează într-o varietate foarte mare de domenii, iar planurile sale de viitor sunt și mai ambițioase decât atât.

Anul acesta a fost încărcat de premiere pentru chinezii de la Xiaomi. Compania s-a bucurat de trecerea pe prima poziție în clasamentul european al producătorilor de smartphone-uri. Deși s-ar putea să termine 2021 pe locul doi, trendul este clar, iar Samsung nu mai are poziția de lider asigurată pe zona de mobile. Chiar și așa, chinezii nu se culcă pe o ureche și vor să facă investiții fabuloase în alte câteva domenii relevante pentru vremea în care trăim.

Xiaomi, o alternativă la Tesla, peste noapte

Xiaomi Corporation a anunțat în urmă cu mai puțin de 24 de ore că a finalizat înregistrarea companiei Xiaomi EV Company Limited, cu un capital de 10 miliarde RMB. Lei Jun, fondatorul, președintele și CEO Xiaomi, este reprezentantul legal al Xiaomi EV Company Limited. Acest eveniment marchează o nouă etapă cheie în dezvoltarea vehiculelor electrice inteligente (EV), inițiativă care a intrat într-o fază de dezvoltare substanțială.

Pentru context, în luna martie a acestui an, Lei Jun, fondatorul Xiaomi, a anunțat în timpul unui discurs inițierea unei companii de vehicule electrice inteligente și angajamentul Xiaomi de a investi o sumă estimată la 10 miliarde de dolari în acest segment în decursul următorilor 10 ani, cu o investiție inițială de 10 miliarde RMB. Lei Jun a mai spus la acea vreme că el va fi cel care va conduce echipa și va reprezenta afacerea cu vehicule electrice inteligente a Xiaomi.

De acum înainte, Lei Jun, din poziția de reprezentant legal al Xiaomi EV Company Limited vrea să-și dubleze eforturile de producție a vehiculelor electrice inteligente. Deși pare o decizie ciudată pentru o companie pe care o asociezi în mod uzual cu telefoanele inteligente, din momentul în care Xiaomi a anunțat intrarea în afacerile cu vehicule electrice inteligente, compania a devenit una dintre speranțele revitalizării industriei auto și un reprezentant ce aduce inovația în potențialul de dezvoltare al acesteia.

Momentan, divizia de mașini electrice a Xiaomi are o echipă de aproximativ 300 de angajați, selectați din peste 20.000 de CV-uri primite. ”Recrutarea masivă de talente a demonstrat că Xiaomi a devenit un jucător în această zonă, cu așteptări mari din partea celor implicați în afacere. Echipa se extinde în continuare rapid și așteaptă și alte talente să i se alăture”, afirmă oficialii companiei într-un comunicat.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele