WhatsApp te lasă fără bani în cont: ce trucuri folosesc hackerii să te păgubească, în 2021

WhatsApp te lasă fără bani în cont: ce trucuri folosesc hackerii să te păgubească, în 2021

Pe lângă o platformă de chat foarte utilă, WhatsApp tinde să fie o sursă de bani importantă pentru hackerii pricepuți. Dacă nu ești atent, sunt șanse mari ca un moment de neatenție să te coste scump.

Experții în securitate cibernetică de la Kaspersky au atras atenția asupra unor noi mecanisme folosite de actori malițioși pentru a te lăsa fără bani prin intermediul WhatsApp. Aplicația deținută de Facebook este foarte populară la nivel global și, din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză numărul mare al celor care vor să profite financiar de pe urma ei, dar, mai ales, de pe urma naivității utilizatorilor.

Neatenția pe WhatsApp te poate costa scump

Conform unui comunicat al Kaspersky, în al doilea trimestru al anului 2021, dată fiind întreruperea frecventă a lanțurilor de aprovizionare și a serviciilor de mail, hackerii au căutat să folosească problemele logistice în avantajul lor, pentru a fura banii și detaliile cardului de credit ale utilizatorilor.

De anul trecut, atacatorii au profitat pe WhatsApp. de întreruperea livrărilor pentru a convinge utilizatorii să deschidă link-uri de phishing. În ultimul trimestru, nu numai că această tendință a continuat, dar infractorii cibernetici au devenit mai abili în localizarea emailurilor de tip spam. Utilizatorii au remarcat o creștere a numărului de facturi în diferite limbi, prin care li se cereau bani pentru orice, de la taxe vamale până la costurile de expediere. Cu aceste mail-uri, victimele sunt adesea conduse pe un site fals, unde riscă nu numai să piardă bani, ci și să împărtășească datele cardului bancar, un detaliu care îi poate costa enorm.

„La fel ca în trecut, vedem că atacatorii profită de noile tendinţe şi perturbări pentru a fura bani şi date personale, indiferent dacă este vorba de utilizarea în continuă creştere a platformelor de mesagerie sau de o problemă continuă, legată de funcţionarea expedierilor de poştă şi curierat în mijlocul unei pandemii. Schemele de spam şi phishing rămân unele dintre cele mai eficiente modalităţi de a lansa atacuri de succes, deoarece pun accentul pe latura emoţională. Cel mai bun lucru pe care îl pot face utilizatorii este să fie atenţi la orice e-mail-uri neaşteptate şi să fie foarte vigilenţi atunci când vine vorba de accesarea unor documente sau link-uri primite prin e-mail. Cel mai sigur este să accesaţi direct paginile oficiale”, spune Tatyana Shcherbakova de la Kaspersky

Potrivit experților în securitate, infractorii au lansat și site-uri web care păreau să ofere oamenilor șansa de a cumpăra colete care nu puteau ajunge la destinatarii vizați. Astfel de site-uri web erau create ca o loterie. Utilizatorii nu cunoșteau conținutul pachetului, dar licitau în funcție de greutate, iar atunci când îl câștigau acesta nu ajungea la destinatar, nici chiar după achitarea ofertei câștigătoare, potrivit Antena3.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: