Viitorul Facebook, mai incert ca niciodată: cum a sabotat Apple modelul de business al lui Zuckerberg
Facebook, la fel ca întreaga industrie tech, a avut foarte mult de profitat de pe urma pandemiei. Din păcate pentru Zuckerberg, însă, 2021 nu se anunță un an foarte profitabil.
Cu aproximativ un miliard de iPhone-uri active în diverse colțuri ale mapamondului, orice modificare adusă iOS poate avea repercusiuni asupra Facebook și a altor aplicații pe care le folosești pe mobil. Asta se va întâmpla și în 2021, odată cu implementare unei schimbări foarte importate în iOS 14.
Se discută de mult timp de sporirea securității pe iPhone și prevenirea accesului unor aplicații precum Facebook la tot ceea ce faci și rulezi pe telefon pentru a-ți afișa reclame personalizate, în conformitate cu interesele tale. În 2021, funcția respectivă va fi implementată și, la scurt timp după, încasările Facebook vor scădea brusc. Pur și simplu, nu va mai fi rentabil să cumperi aplicații pe cea mai mare rețea de socializare, dacă nu ești convins că vor ajunge la posibili clienți.
Conform datelor publicate de directorul financiar Dave Wehner de la Facebook, viitorul nu arată bine pentru compania sa, iar consecințele economice vor începe să se resimtă înainte de finele primului trimestru al acestui an. ”Continuăm să întâmpinăm un grad sporit de nesiguranță în timp ce ne străduim să învingem curentele din 2021. Ne așteptăm, de asemenea să întâmpinăm mai multe probleme legate de personalizarea reclamelor în 2021. Asta include impactul schimbărilor pe platforme, mai ales în iOS 14, dar și schimbările legislative.”, a atras atenția oficialul.
Există o posibilitate reală ca și scăderea ritmul de achiziții care au fost asociate cu pandemia să scadă în 2021, un detaliu care va afecta negativ încasările celei mai mari rețele sociale.
Dincolo de detaliile negative, Facebook s-a lăudat cu încasări de 28 de miliarde în ultimul trimestru și o creștere până la 1,84 miliarde a numărului de utilizatori zilnici sau 2,8 miliarde de utilizatori care intră în fiecare lună pe platforma online. Nu mai puțin de 3,3 miliarde de oameni de pe mapamond folosesc cel puțin una dintre aplicațiile deținute de Mark Zuckerberg, Facebook, WhatsApp, Instagram, Oculus și nu numai.