Vestea zilei de la Digi pentru milioane de români: schimbările majore, dezvăluite

Vestea zilei de la Digi pentru milioane de români: schimbările majore, dezvăluite

Grupul Digi | RCS-RDS vrea să implementeze câteva schimbări importante pentru milioanele sale de abonați. Pe scurt, Digi plănuiește să accelereze transformarea Digitală a serviciilor și diversificarea instrumentelor și facilităților puse la dispoziția consumatorilor.

În primul rând, ca abonat, schimbările le vei vedea în site-ul grupului Digi | RCS-RDS și vor fi noi funcționalități pentru contul personal. Totodată, vorbim și de o nouă interfață web a platformei Digi Online și un mod simplificat de conectare la contul Digi Online.

Noul cont de client va cuprinde o zonă de administrare a serviciilor existente, a facturilor, contractelor și setărilor de securitate.

„Odată cu introducerea acestor optimizări și funcționalități, clienții vor avea la dispoziție o interfață cu aceleași elemente vizuale pentru plasarea comenzilor online, indiferent de natură acestora – servicii noi, extra-opțiuni sau upgrade net. În cazul comenzilor de servicii noi, clienții își vor putea selecta din contul personal ziua și intervalul preferat pentru instalare, în timp ce activarea/dezactivarea extra-opțiunilor și a upgrade-urile se va putea realiza aproape instantaneu, doar cu un click.”
Digi | RCS-RDS

Schimbările pe care le va face Digi | RCS-RDS

Interfața vine la pachet cu o serie de alte beneficii, cum ar fi vizualizarea serviciile deținute și a contractelor încheiate cu Digi, modificarea datelor de contact și a preferințelor de confidențialitate (GDPR) și accesarea istoricului de facturi și plăți.

Totodată, va avea și achitarea celei mai recente facturi pentru serviciile Digi, modificarea numelui rețelei Wi-Fi și schimbarea parolei, în cazul clienților Digi Net care utilizează un echipament (router) pus la dispoziție de operator și transmiterea de sesizări și istoricul acestora. În fine, va avea și finalizarea comenzilor plasate prin contul Digi.ro.

În cazul Digi Online, clienții vor putea activa mult mai ușor contul, utilizând datele de conectare la contul general. Ca să-l folosească, clienții trebuie să dețină sau să își creeze un cont pe site și să aibă active serviciile de televiziune și internet, astfel fiind necesar un singur set de credențiale. Serviciul este disponibil gratuit clienților Digi NET și Digi TV (servicii cumulate). Din Digi Online, utilizatorii pot viziona peste 75 de posturi retransmise de Digi TV și au acces, dacă activează extraopțiunile aferente, la programele HBO (HBO Go), Cinemax și FilmNOW.

În fine, vor mai fi schimbări în aplicația Digi. Va avea o altă interfață pentru aceasta. Mai mult decât atât, interfața va fi disponibilă din februarie, pentru început cu compatibilitate pentru sistemul de operare Android, iar în perioada următoare, și pentru iOS.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: