Vestea teribilă pentru Dacia: topul în care nu mai are nicio mașină. Ce se întâmplă, de fapt, chiar acum cu mașinile românești

Vestea teribilă pentru Dacia: topul în care nu mai are nicio mașină. Ce se întâmplă, de fapt, chiar acum cu mașinile românești

Dacia s-a bucurat de un parcurs excelent în ultimii ani. Dar în 2020 lucrurile s-au schimbat radical. Modele ca Sandero și Duster nu s-au mai remarcat.

Conform celor mai noi cifre, Dacia a ieșit din top 10. Statistica se raportează la ultimele 11 luni din 2020, adică n-a cuprins, sau a prins prea puțin, cele trei modele lansate de producător în toamnă. Astfel, conform datelor de vânzare, Dacia Sandero, care în noiembrie a revenit pe unul din primele locuri, se situează la o distanță foarte mică de locul 10, fiind depășită de un automobil celebru.

E la o distanță de 3.500 de unități de Volkswagen Polo. Per total, Dacia a înregistrat în intervalul ianuarie – noiembrie 357.109 unități. E o scădere considerabilă, de 32%, față de cele 523.610 înmatriculate în 2019 în perioada similară.

Din acest total, liderul vânzărilor a fost Sandero, cu 149.403 unități, urmat de Duster, cu 125.437 unități, și, la mare distanță, Logan, cu 36.703 unități.

Vestea bună pentru România, chiar dacă nu de la Dacia

Ford Puma, al doilea SUV construit în România, a avut o evoluție în creștere, fiind lansat în 2019, dar a început să fie distribuit pe piețele europene la începutul anului 2020. În ultimele două luni, Puma a reușit să-și depășească rivalul din România, Duster, însă, la finalul anului, între cele două a fost o diferență de circa 20.000 de unități vândute și 7 poziții în clasament, notează Profit.ro.

În următorii ani e posibil să vedem o accentuare a competiției între Duster și Puma, mai ales că diferența de preț nu e atât de mare, pe măsură ce adaugi dotări pe Duster. Altfel, la nivel european, cele mai vândute 10 SUV-uri au fost: VW Tiguan, Renault Captur, VW T-Roc, Peugeot 2008, Dacia Duster, Nissan Qashqai, Peugeot 3008, Hyundai Kona, Ford Puma și VW T-Cross.

Altfel, pe clasamentul general, Volkswagen Golf, Renault Clio, Opel/Vauxhall Corsa, Peugeot 208 și Skoda Octavia au fost cele mai vândute automobile din Europa, în 2020.

Cât despre Dacia, merită amintit că Dokker a avut 28.169 exemplare vândute, iar Lodgy, monovolumul care a fost scos din fabricație, a reușit să atragă 17.379 clienți. Datele au fost oferite de Jato Dynamics.

Citește și:
Etichete: