Unde vei putea vedea Carpool Karaoke și când se va lansa sezonul 5
Popularul program de reality show de la Apple Music, Carpool Karaoke, a fost reînnoit pentru un al cincilea sezon care va fi transmis pe Apple TV +, alăturându-se restului seriei originale Apple.
Apple Music a atras proiectul într-o situație de licitație în 2016, înaintea formării diviziei Apple Worldwide Video Programming și a lansării Apple TV + în noiembrie 2019. Cele patru sezoane existente ale Carpool Karaoke rămân disponibile în aplicația Apple TV și Apple Music.
Însă vor migra la noua lor “casă”, pe Apple TV+, împreună cu noul și cel de-al cincilea sezon, conform Deadline. Franciza Carpool Karaoke, inclusiv seria Apple și segmentul Late Late Show, au fost întrerupte de la începutul pandemiei, cu eforturi în curs de a le readuce în producție.
Carpool Karaoke va fi disponibilă pe Apple TV+
Fiecare episod din “Carpool Karaoke: The Series” prezintă câte un grup diferit de vedete de televiziune, film, muzică, sport și pop culture, cântând melodiile preferate, în timpul unei călătorii cu mașina, care îmbină comedia, conversația bună și muzica.
Emisiunea a câștigat premiul Emmy, pentru fiecare dintre primele sale trei sezoane. Cel de-al patrulea sezon, cel mai recent, este nominalizat la un premiu Emmy.
Carpool Karaoke: The Series este produsă pentru Apple de CBS Studios, în asociere cu Fulwell 73. James Corden și Ben Winston sunt creatorii și producătorii executivi, alături de producătorul executiv Eric Pankowski.
În momentul în care James Corden a perfecționat rețeta pentru Carpool Karaoke, nu se aștepta ca acest set de momente amuzante să fie achiziționat de Apple.
Carpool Karaoke – The Series a fost primul serial produs vreodată de Apple. Acesta a fost disponibil în mod exclusiv pe Apple Music și a inclus o serie de momente amuzante cu vedete importante dintr-o varietate semnificativă de domenii. În doar șase luni de când a fost achiziționat de către gigantul din Cupertino, serialul a avut foarte mare succes.