11 iul. 2021 | 10:30

Un băiat de 11 ani vrea să devină nemuritor: cum plănuiește să devină cyborg, cu ajutorul tehnologiei

ACTUALITATE
Un băiat de 11 ani vrea să devină nemuritor: cum plănuiește să devină cyborg, cu ajutorul tehnologiei

Un băiat de 11 ani din Belgia tocmai a absolvit Universitatea din Anvers cu o diplomă de licență în fizică, relatează ziarul local De Telegraaf, dar și cu cea mai înaltă distincție.

„Nu-mi pasă dacă sunt cel mai tânăr”, a declarat Laurent Simons ziarului, citat de Newsweek. „Este vorba despre obținerea de cunoștințe pentru mine”.

Acest băiat vrea să aibă piese mecanice, în loc de organe

Este o realizare uimitoare. Dar și mai impresionant e ce a zis Simons. El spune că intenționează să trăiască pentru totdeauna, transformându-se într-un cyborg. Se pare că băiatul și-a gândit planul în amănunt.

„Aceasta este prima piesă de puzzle din scopul meu de a înlocui părțile corpului cu piese mecanice”, a spus Simons pentru De Telegraaf, adăugând că scopul său este „nemurirea”.

Simons spune că vrea să poată înlocui cât mai multe părți ale corpului cu piese mecanice. Practic, să devină un cyborg. El adaugă că a trasat o cale pentru a ajunge acolo și că putem vedea acest lucru ca pe un mare puzzle.

Pentru a începe marele său puzzle, departe de cele pe care le fac alți copii de vârsta lui, Simons urmează să studieze fizica cuantică.

„Două lucruri sunt importante într-un astfel de studiu: dobândirea cunoștințelor și aplicarea acestor cunoștințe”, a spus Simons publicației. „Pentru a-l atinge pe al doilea, vreau să lucrez cu cei mai buni profesori din lume, să mă uit în creierul lor și să aflu cum gândesc ei”.

Un purtător de cuvânt de la Universitatea din Anvers a spus, pentru aceeași sursă, că anul acesta, Simons a urmat și câteva cursuri din programul de masterat al universității. Mai mult, după vară, își va începe oficial masteratul.

Medicamentul care ar putea întârzia îmbătrânirea. Cum acționează pastila care te ajută să fii tânăr mai mult timp

Cu toții vrem acest lucru: o modalitate de a opri, sau cel puțin a încetini, îmbătrânirea. Se pare că oamenii de știință au rezolvat această problemă. Iată cum.

Spre deosebire de Ponce de León, care caută nemurirea în mlaștinile din Florida, un număr tot mai mare de oameni de știință consideră că un tratament pentru diabetul de tip 2 ar putea fi cheia încetinirii procesului de îmbătrânire.

Mai precis, oamenii de știință cred că tratamentul, numit metformină, poate ajuta la prevenirea sau încetinirea a trei afecțiuni legate de vârstă: demență, boli de inimă și cancer. Dacă metformina poate combate în mod eficient aceste boli, ne poate extinde și durata de viață.