Tulpina braziliană, foarte contagioasă și prezentă în România, vulnerabilă în fața vaccinului Pfizer
Foarte mulți sceptici în ceea ce privește vaccinarea își bazează reticența pe faptul că vaccinurile existente împotriva noului coronavirus nu sunt eficiente în fața tulpinilor noi de Covid. Un nou studiu atrage atenția că, cel puțin când vine vorba de Pfizer, nu trebuie să te îngrijorezi.
La mai puțin de 24 de ore după ce tulpina braziliană de coronavirus a fost identificată în cazul a doi bărbați din București, au apărut dovezi cum că vaccinul Pfizer te protejează și de infectarea cu această mutație P.1 a virusului. Ca referință, această tulpină este considerată cea mai contagioasă la ora actuală și există mai multe dovezi că poate reinfecta persoane vindecate de alte forme de Covid-19.
Vaccinul anti-Covid Pfizer/BioNTech a fost capabil să neutralizeze o nouă variantă a coronavirusului care se răspândește rapid în Brazilia, potrivit unui studiu de laborator publicat luni în New England Journal of Medicine, relatează Reuters.
Este important de reținut că, pentru a se ajunge la această concluzie, nu au fost expuși oameni sau șoareci la respectiva tulpină. În schimb, sânge prelevat de la oameni cărora li se administraseră vaccinul a neutralizat o variantă modificată care conține aceleași mutații ale proteinei spike a variantei P.1. Așa se cheamă tulpina identificată inițial în Brazilia și care este considerată foarte contagioasă. Analiza a fost realizată în cadrul un studiu condus de cercetători ai companiilor producătoare și de la Universitatea Texas.
Comparativ cu eficiența în fața altor tulpini de coronavirus, existente deja în piață, capacitatea de neutralizare a mutației provenite din Brazilia este similară. Această veste bună vine după ce, în studiile publicate anterior, Pfizer a constatat că vaccinul său neutraliza alte variante mai contagioase identificate pentru prima dată în Regatul Unit și Africa de Sud, deși varianta sud-africană poate reduce anticorpii declanșați de vaccin.
Momentan, interesul Pfizer este în combaterea cât mai eficientă a tulpinii sud-africane. Deși este foarte probabil să te protejeze de infectare în cazul interacțiunii cu acea formă de Covid-19, producătorul face teste cu o a treia doză de vaccin administrată după rapel, dar și cu o versiune reorganizată special pentru a combate varianta cu pricina.