16 nov. 2021 | 11:35

Tot ce știm până acum despre Guardians of the Galaxy 3: când se lansează, care-i distribuția

ACTUALITATE
Tot ce știm până acum despre Guardians of the Galaxy 3: când se lansează, care-i distribuția

Fanii „Guardians of the Galaxy 3” așteaptă de trei ani lansarea. Marvel a confirmat: James Gunn se va întoarce pentru ultima parte a trilogiei.

Iubitorii trilogiei „Guardians of the Galaxy” au tresărit la gândul că James Gunn, scenaristul trilogiei, ar putea fi concediat de Disney. Zvonurile concedierii acestuia au fost alimentate de o serie de tweet-uri, dovedite ca fiind parțial adevărate, cu toate că exagerate, pe alocuri.

Din fericire, atât House of Mouse, cât și Marvel, au confirmat că trilogia va continua, ba mai mult decât atât, James Gunn va continua să scrie povestea acesteia. Reangajarea lui Gunn a adus după sine o consecință mai mult sau mai puțin plăcută: amânarea lansării „Guardians of the Galaxy 3” până în luna mai a anului 2023, cel mai devreme.

Lansarea „Guardians of the Galaxy 3” abia în 2023 nu face decât să crească așteptările fanilor, în ceea ce privește calitatea producției, aceasta având șanse reale de a deveni unul dintre cele mai influente filme din Phase 4, dacă nu chiar din Phase 5, luând în calcul anul în care urmează să fie lansat.

De altfel, James Gunn nu s-a abținut în a da „spoilere” din „Guardians of the Galaxy 3”, de-a lungul timpului. Printre altetele, ceea ce știm până acum este că din distribuție nu vor lipsi Chris Pratt (Peter Quill – Star-Lord), Zoe Seldana (Gamora), Dave Bautista (Drax the Destroyer), Karen Gillen (Nebula), Bradley Cooper (Rocket), Vin Diesel (Groot), Pom Klementieff (Mantis) sau Will Poulter (Adam Warlock).

„Guardians of the Galaxy” spune povestea a cinci supereroi

Trilogia „Guardians of the Galaxy” spune povestea, încă de la începuturi, a celor celor cinci eroi (Star-Lord, Gamora, Drax, Rocket și Groot), atât de iubiți de public. În cele din urmă, echipei s-a mărit. Eroilor principali li s-au alăturat While Yondu (Michael Rooker), Kraglin (Sean Gunn), Mantis și Nebula. Cu toate astea, inima acțiunii este întreținută tot de cei cinci, adițiile având rolul de a completa poveștile de bază ale trilogiei.

„Guardians of the Galaxy 3” va reprezenta ultima șansă a fanilor de a-i vedea pe toți împreună, James Gunn afirmând că în „Guardians of the Galaxy 4” vor fi prezentate alte personaje, diferite față de cele din prezent.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele