31 aug. 2021 | 15:25

Schimbarea pe care toți românii trebuie să o facă pentru sănătatea lor

ACTUALITATE
Schimbarea pe care toți românii trebuie să o facă pentru sănătatea lor

Sarea este unul din cele mai consumate condimente din lume. Dar prea multă și lucrurile nu o să mai fie așa „gustoase”.

Simplu spus, prea multă sare nu este bună pentru sănătatea noastră. Mai exact, clorura de sodiu este cea care dăunează, în cantități mari, sănătății noastre.

De-a lungul timpului, cercetătorii au ajuns la concluzia că un nivel ridicat de sodiu în dietă crește riscul bolilor cardiovasculare. Asta în timp ce alte studii au relevat impactul negativ pe care un nivel scăzut de potasiu îl poate avea pentru sănătatea noastră.

Pentru a contracara efectele negative ale ambelor substanțe chimice care compun sarea, a fost lansat un substituent pentru aceasta. Acest înlocuitor este conceput să aibă același gust, un nivel scăzut de sodiu, dar unul ridicat de potasiu. Deștept, nu?

Problema principală este că nu avut loc destule studii clinice care să măsoare posibilele efecte secundare.

Cel mai recent studiu

Din fericire, acest lucru este pe cale de a se schimba. Veștile care vin din îndepărtata China sunt mai mult decât interesante. Chinezii au în derulare un studiu clinic de anvergură, tocmai pentru a afla dacă sau nu există vreo potențială problemă.

„Aproape toată lumea mănâncă mai multă sare decât ar trebui. Dacă sarea ar fi înlocuită cu substituent de sare la nivel mondial, ar exista câteva milioane de decese premature prevenite în fiecare an ”, spune epidemiologul Bruce Neal de la George Institute for Global Health din Australia. În cadrul studiului, Neal și echipa sa au examinat peste 20.000 de săteni din zonele rurale din China, recrutând participanți cu antecedente de accidente cardiovasculare sau care aveau tensiune arterială slabă. Oamenii proveneau din 600 de sate, cu o vârstă medie de aproximativ 65 de ani.

Experimentul a fost gândit să aibă o durată de cinci ani și a relevat niște informații mai mult decât prețioase.

În cadrul său, jumătate din participanți au primit o cantitate gratuită de înlocuitor de sare pentru a fi utilizată în cursul studiului. În același timp, cealaltă jumătate a sătenilor a acționat ca un grup de control și a continuat să folosească sare în gătitul și pregătirea mâncării, așa cum au făcut întotdeauna.

La sfârșitul studiului, a existat un contrast însemnat în rezultatele sănătății acestor două grupuri.

Per total, la aproximativ cinci ani de la începerea experimentului, mai mult de 4.000 dintre participanți au murit, 3000 au suferit un accident vascular cerebral și peste 5.000 au avut diferite probleme cardiovasculare majore. Asta în timp ce grupul care a folosit doar substituentul a experimentat semnificativ mai puține cazuri de accidente vasculare cerebrale, comparativ cu consumatorii obișnuiți de sare.

Cercetătorii sunt de părere că studiul confirmă în mod eficient modelarea anterioară din China, care sugerează că înlocuirea sării la nivel național ar putea salva viețile a aproximativ 460.000 de persoane în fiecare an, pur și simplu prin prevenirea deceselor timpurii legate de efectele asupra sănătății pe care consumului excesiv de sodiu le are.