Schimbarea pe care o așteptai, dacă te uiți la Netflix pe telefon: experiența nu va mai fi la fel
Netflix are cel mai popular și apreciat serviciu de streaming de pe mapamond, dar asta nu înseamnă că se culcă pe lauri. Actualizările constante îmbunătățesc experiența oferită utilizatorilor.
Dacă ești utilizator de Netflix și, ocazional, te bucuri de filme sau seriale pe telefon, în loc de TV sau laptop, oficialii serviciului de streaming au o veste foarte bună pentru tine. Experiența audio de care te vei bucura pe smartphone, mai ales dacă ai un Android, ar trebui să beneficieze de un upgrade semnificativ, peste noapte.
Prin intermediul celei mai recente versiunii a aplicației Netflix din Google Play, dar și printr-o serie de actualizări pe partea serverelor companiei, filmele ar trebui să se audă ”ca în studio”. În plus, printr-un mecanism un pic mai deștept de compresie, fără compromis pe partea de calitate, fluxul audio ar trebui să fie semnificativ mai stabil. Nu ar trebui să mai ai parte de întreruperi dacă te afli într-o zonă fără un semnal prea bună 4G sau 5G.
Una peste alta, chiar și dacă nu te prea pricepi la particularități audio, filmele și seriale tale ar trebui să sune mai bine pe dispozitivul tău cu Android. Ca particularități tehnice, noua aplicație suportă fluxuri audio în xHE-AAC (Extended HE-AAC cu MPEG-D DRC).
Printr-un sistem intitulat loudness management, Netflix ar trebui să înțeleagă un pic mai bine cât ”de tare” merge telefonul tău, pentru a evita orice fel de distorsiuni, chiar și dacă obișnuiești să-l ții aproape de fiecare dată cu volumul la maxim. În final, partea de dialog a conținutului video de pe serviciul de streaming ar trebui să sune semnificativ mai bine.
Singurul detaliu pe care trebuie să-l ai în vedere pentru a profita de upgrade-ul pus la dispoziție de Netflix este să ai un smartphone sau o tabletă cu cel puțin Android 9 Pie. Doar acesta suportă fluxuri audio în xHE-AAC.