Scad prețurile în curând și toții românii trebuie să știe: scăderea tarifelor la telefonie, obligatorie
Indiferent dacă ai un abonament la telefon fix sau mobil, dacă ești pe cartelă, de la 1 iulie vei plăti mai puțin pe conversațiile purtate la telefon. Decizia vine de la Uniunea Europeană și nu este deloc opțională.
Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie fixă și mobilă care activează pe piaţa din România vor reduce tarifele pentru efectuarea apelurilor în propriile rețele ca urmare a stabilirii, la nivel european, a unor tarife maxime în acest sens, a anunțat miercuri Arbitrul telecom (ANCOM). Tarifele de interconectare între rețele sunt parte componentă din prețul final pe care-l plătesc utilizatorii de telefonie, astfel că reducerea tarifelor de interconectare se va vedea și în facturile acestora. Cu alte cuvinte, factura la telefonie mobilă ar trebui să fie semnificativ mai mică.
ANCOM monitorizează implementarea noilor prețuri stabilite la Bruxelles și piața din România și, potrivit autorității locale, tariful pentru apelurile mobile va scădea cu aproape 8% față de nivelul actual, până la 0,7 eurocenți/minut, în timp ce tariful pentru terminarea apelurilor fixe va avea o scădere de aproximativ 20% față de nivelul actual, ajungând la 0,078 eurocenți/minut. Această măsură de reglementare a fost stabilită de către Comisia Europeană prin Regulamentul Delegat (UE) 2021/654, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 22 aprilie.
Este important de reținut că prețurile ar putea fi chiar mai mici decât cele stabilite de ANCOM în cazul anumitor operatori, dar acelea sunt valori maximale. Nu de alta, dar Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislația națională.
Punctual, Regulamentul Comisiei Europene stabilește și tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica și în România astfel:
– 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022;
– 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023;
– 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.
În rețeaua de telefonie fixă, există alt tarif maximal, dar și acesta va fi cu aproximativ 20% mai mic față de cel actual (0,098 eurocenți/minut) care se aplică în România de la 1 noiembrie 2020. Tariful în vigoare în acest moment a fost determinat de ANCOM în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor de tip LRIC pur. Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut.