S-a votat amânarea ratelor bancare pe 2021: ce trebuie să știi, cu cât îți crește rata
În cazul în care problemele financiare nu-ți mai permit plata la timp a ratelor, posibilitatea de a amâna achitarea lor a fost actualizată. Există însă mai multe lucruri pe care trebuie să le ai în vedere.
În 2020, una dintre măsurile adoptate de guvern pentru a face mai ușoară viața celor loviți financiar de pandemie a implicat amânarea plății ratelor la majoritatea tipurilor de credite. Amânarea nu a fost niciodată implicită și a implicat o cerere adresată băncii, în timp ce instituția bancară avea dreptul să accepte sau să refuze cererea cu pricina.
Inițiativa a fost prelungită și în 2021, cu mențiunea că numărul total de luni pe care îți poți amâna plata ratelor pe parcursul anul trecut împreună cu acest an este nouă. Această perioadă maximă include și eventualele amânări din 2020, obținute în urma aplicării OUG 37/2020 sau a unei soluții direct oferită de bancă.
– Se suspendă întreaga rată (principal, dobânzi și comisioane)
– Dobânda se calculează și pe perioada suspendată și se plătește după perioada de suspendare – deci, dupa suspendare, ratele vor fi mai mari
– În cazul creditelor de nevoi personale, suma acumulată din dobânzi de pe perioada suspendată se adună la soldul creditului (și astfel se aplică dobândă la o sumă mai mare – practic, se plătește dobândă la dobândă)
– În cazul creditelor ipotecare, suma acumulată din dobânzi de pe perioada de suspendare se plătește separat de rata creditului (și nu se aplică dobânda suplimentară la aceasta sumă), iar plățile se eșalonează pe maxim 5 ani