Rusia lucrează la o navă spațială cu energie nucleară cu care să ajungă pe Jupiter

Rusia intenționează să trimită o navă spațială cu energie nucleară pe Lună, apoi pe Venus, iar, în cele din urmă, pe Jupiter.

Roscosmos, agenția spațială federală rusă, a anunțat recent că „remorcherul său spațial” – termenul pentru o navă spațială care transportă astronauți sau echipamente de pe o orbită pe alta – este programat să se lanseze într-o misiune interplanetară în 2030.

Modulul energetic al navei spațiale, numit „Zeus”, este conceput pentru a genera suficientă energie pentru a propulsa încărcătura grea prin spațiul profund. Este în esență o centrală nucleară mobilă.

Mai multe țări au ochii pe o tehnologie similară ca o modalitate de a scurta călătoriile în spațiu. În acest moment, navele spațiale se bazează pe energia solară sau pe gravitație pentru a accelera. Dar asta înseamnă că ar putea dura mai mult de trei ani ca astronauții să facă o vizită dus-întors pe Marte.

Cine sunt moștenitorii lui Gabriel Cotabiță? Artistul a fost căsătorit de două ori, dar a avut copii doar cu prima soție

Zilele în care nu se spală în Postul Crăciunului 2024. Când trebuie să eviți treburile casnice

NASA estimează că o navă spațială cu propulsie nucleară ar putea economisi un an din această cronologie.

SUA speră să pună pe Lună o centrală nucleară – un reactor de 10 kilowați integrat cu un dispozitiv de aterizare lunar – încă din 2027. Până acum, însă, NASA a trimis un singur reactor nuclear în spațiu, pe un satelit, în 1965. Alte nave spațiale, cum ar fi roverurile Curiosity și Perseverance de pe Marte, sunt, de asemenea, cu energie nucleară, dar nu folosesc un reactor.

Când va lansa Rusia această navă spațială

Între timp, Rusia a pus mai mult de 30 de reactoare în spațiu. Modulul „Zeus” ar avansa aceste eforturi prin utilizarea unui reactor nuclear de 500 de kilowați, pentru a se propulsa de la o planetă la alta, potrivit agenției de știri rusești Sputnik.

Planul misiunii solicită ca nava spațială să se apropie mai întâi de Lună, apoi să se îndrepte spre Venus, unde poate folosi gravitația planetei pentru a schimba direcția către destinația sa finală, Jupiter. Acest lucru ar ajuta la conservarea combustibilului.

Întreaga misiune ar dura 50 de luni (puțin peste patru ani), potrivit lui Alexander Bloshenko, directorul executiv al Roscosmos pentru programe și știință. În cadrul unei prezentări la Moscova, Bloshenko a declarat că Roscosmos și Academia Rusă de Științe încă lucrează pentru a calcula balistica sau traiectoria zborului, precum și cantitatea de greutate pe care o poate suporta.

Misiunea ar putea fi, în cele din urmă, un precursor al unei noi frontiere a zborurilor spațiale rusești: Sputnik a raportat că Rusia proiectează o stație spațială care utilizează aceeași tehnologie cu energie nucleară.

Energia nucleară are avantaje față de energia solară din spațiu. Majoritatea navelor spațiale își obțin energia din câteva surse: soarele, bateriile sau atomii instabili numiți radioizotopi.

Ce avantaje are energie nucleară față de cea solară

Sonda spațială Juno a NASA de pe Jupiter, de exemplu, folosește panouri solare pentru a genera electricitate. Energia solară poate fi utilizată și pentru încărcarea bateriilor într-o navă spațială, dar sursa de energie devine mai puțin puternică, pe măsură ce o navă spațială se îndepărtează de soare. În alte cazuri, bateriile cu litiu pot ajuta la alimentarea misiunilor mai scurte pe cont propriu. Sonda Huygens, de exemplu, a folosit baterii pentru a ateriza pe luna lui Saturn, Titan, în 2005.

Sonda spațială dublă Voyager a NASA folosește radioizotopi (uneori numiți „baterii nucleare”) pentru a supraviețui mediilor dure ale sistemului solar exterior și ale spațiului interstelar, dar nu este același lucru cu aducerea la bord a unui reactor nuclear.

Reactoarele nucleare oferă mai multe avantaje: pot supraviețui regiunilor întunecate și reci ale sistemului solar, fără a necesita lumina soarelui. De asemenea, sunt fiabile pentru perioade lungi de timp – reactorul nuclear „Zeus” este proiectat să dureze 10-12 ani. În plus, pot propulsa nave spațiale către alte planete în mai puțin timp.

Dar și energia nucleară are provocările sale. Doar anumite tipuri de combustibil, cum ar fi uraniul foarte îmbogățit, pot rezista la temperaturi extrem de ridicate ale unui reactor – și este posibil să nu fie sigure de utilizat. În decembrie, SUA au interzis utilizarea uraniului îmbogățit pentru a propulsa obiecte în spațiu, dacă o misiune este posibilă cu alte surse de combustibil nuclear sau non-nuclear.

Rusia se pregătește pentru o stație spațială cu energie nucleară

Inginerii ruși au început să dezvolte modulul „Zeus” în 2010, cu scopul de a-l trimite pe orbită în decurs de două decenii. Sunt pe drumul cel bun pentru a atinge acest termen.

Inginerii au început să fabrice și să testeze un prototip în 2018, conform Sputnik. Roscosmos a semnat, de asemenea, anul trecut un contract în valoare de 57,5 de milioane de dolari, prin care Arsenal, o companie de design cu sediul în Sankt Petersburg, va fi responsabilă de un proiect preliminar.

Tehnologia ar putea ajuta eforturile Rusiei de a dezvolta o nouă stație spațială până în 2025. BBC a raportat luna trecută că Rusia intenționează să întrerupă legăturile cu Stația Spațială Internațională – pe care o împarte cu SUA, Japonia, Europa și Canada – în acel an.

Rusia a lansat ISS în parteneriat cu SUA în 1998. Dar vicepremierul rus Yury Borisov a declarat pentru postul de televiziune de stat Rusia 1 luna trecută că starea ISS „lasă de dorit”. Într-adevăr, stația a suferit recent scurgeri de aer și o defecțiune a sistemului său de alimentare cu oxigen.

NASA a aprobat ISS pentru a zbura până cel puțin în 2028, dar agenția va deorbita stația în următorii 10-15 ani.