Românii și economiile: în ce vor să bage bani, ce cred că ”merge”
Românii nu sunt foarte curajoși când vine vorba de investiții. Avem un handicap masiv pe partea de educație financiară. Se pare însă că lucrurile s-au mai schimbat în ultima perioadă și mulți dintre noi încep să nu-și mai țină toți banii în bancă sau ”la ciorap”.
”Retail investor Beat” este numele unui sondaj global comandat de platforma de investiții eToro. Printre altele, analiza cu pricina ne atrage atenția asupra deschiderii românilor către investiții și, mai ales, ce investiții preferă. Ce simt conaționalii noștrii că ar reprezenta un motiv de bucurie financiară pe termen mediu și luni.
În ce investesc românii: Bitcoin, acțiuni, imobiliare
Aproximativ jumătate dintre investitorii români chestionați, aproximativ 46%, se gândesc serios să investească în următoarele 12 luni în acțiuni. Pe același eșantion, cu un procent mai mult, 47% cochetează cu investițiile în criptomonede.
Ca referință, analiza din spatele acestei concluzii a fost efectuată în 12 țări, printre care și România. La final, s-a ajuns la concluzia că românii sunt mai interesați de tehnologie decât țările partenere. Un argument important în acest sens ține de înțelegerea modului de funcționare al Bitcoin. Doar 6% dintre investitorii români au afirmat că nu înțeleg cea mai importantă criptomonedă, valoare crescând până la 10% în cazul celor cu vârsta de peste 55 de ani.
În ceea ce privește potențialul de profit, peste jumătate (53%) dintre români consideră domeniul criptomonedelor ca fiind unul care va oferi cele mai bune oportunităţi de investiţii în următoarele trei luni, urmaţi de 50% dintre italieni. Pe locul doi în top este cel al energiei (petrol şi gaze), 37% dintre români manifestându-şi interesul pentru acest sector. Printre preferinţe, urmează sănătatea, telecomunicaţiile şi serviciile financiare.
Tot vizavi de cripto, cu cei 47% menționați mai sus, românii se află pe prima poziție în topul interesului pentru astfel de investiții. Polonezii vin pe poziția a doua cu 45%, urmați de către Cehia cu 35%. La polul opus, se află investitori din Danemarca și Australia, cu doar 13%, respectiv 16% interes.
„În timp ce 40% dintre investitorii chestionaţi se tem că pieţele se află într-o bulă, investitorii individuali cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani consideră că este posibil să investească mai mult în următoarele 12 luni decât segmentele mai în vârstă. Iar cu 40%, România are cel mai mare număr de investitori din această categorie de vârstă”, se precizează în sondajul de specialitate.