Românii nu se mai satură să cumpere apartamente, iar prețurile cresc, din nou: piața de imobiliare, acum
Încă de pe vremea comunismului, românii au avut un simț exacerbat al proprietății. Nu contează ce se întâmplă cu prețurile la imobiliare, toți vrem un apartament, o casă, pe numele nostru. Această ”disperare”, în mod inevitabil, se reflectă în prețuri.
În trimestrul doi al acestui an, prețurile la locuințele comercializate pe teritoriul României au crescut cu aproximativ 3%, conform Agenției Europene de Statistică, prin măsurarea Indicelui prețurilor locuințelor. În întreaga Uniune Europeană, creșterea a fost de 2,7% în cele trei luni din aprilie până în iunie, comparativ cu primul trimestru.
Ca referință, cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Letonia (6,7%), Slovenia (4,5%), Austria (4,2%), Cehia (3,9%), Olanda (3,8%), Germania (3,7%), Croaţia (3,6%), Suedia (3,5%), Lituania (3,4%), Slovacia (3,3%), Portugalia (3,2%), Danemarca şi Polonia (ambele cu 3,1%), România (3%), Malta (2,7%).
Prețurile la locuințe în România
Cinci din cele șase cele mai importante orașe din România au înregistrat creșteri semnificative ale prețurilor la apartamente. Cea mai importantă creștere a fost observată în Iași, în timp ce în Brașov, în mod suspect, s-a înregistrat o tendință generală de scădere, mai ales pe segmentul locuințelor noi, proaspăt construite.
În București, pe parcursul lunii septembrie, conform analizei realizate de imobiliare.ro, prețurile la apartamente din cel mai mare oraș al țării a avut parte de un avans de 0,9%, de la o medie de 1569 de euro pe metru pătrat util, până la 1583 de euro. În cazul locuințelor vechi, valorile de achiziție s-au apreciat mai mult, cu 2,2% până la 1522 de euro, în timp ce construcțiile noi au înregistrat o scădere de 0,2% până la 1617 euro.
În Cluj Napoca, într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,6% în septembrie, până la o valoare medie de 1985 de euro pe metru pătrat util, de la 1973 de euro. Din nou, mai valoroase au devenit locuințele vechi, decât cele noi, în creștere cu 1,6% față de 0,5%.
În Constanța, creștere medie a fost de 1% în septembrie, de la 1347 de euro, până la 1360 de euro. Aici, în schimb, locuințele noi au fost mai de interes, cu o creștere de 1,9%, în timp ce apartamentele vechi au crescut cu doar 0,2%.
În Iași, prețul mediu a crescut până la 1172 de euro, de la 1131 euro, o creștere de 3,6%. Cea mai impresionantă a fost creștere prețului la locuințe noi, de 4,7%. În Timișoara, prețul mediu din piața de imobiliare a crescut cu 0,6% luna trecută până la 1357 de euro, de la 1349 de euro.
În Brașov, în centrul țării, indicele realizat de imobiliare.ro a consemnat o scădere a prețului la apartamente de 0,7% până la 1432 de euro, de la 1442 euro cu o lună în urmă. Chiar și așa, amatorii de locuințe vechi au fost dispuși să dea cu 0,6% mai mult, o creștere de la 1342 euro până la 1350 euro.