REVIEW Samsung Galaxy Z Fold3 5G – probabil cel mai bun telefon de business din 2021 și cel mai original
Când vine vorba de smartphone-uri de top, deja de câțiva ani, Samsung a început să cocheteze cu ecranele pliabile. În mod previzibil, mai sunt câteva particularități de îmbunătățit, dar dacă vrei să fii în linia întâi când vine vorba de futurism, noul Z Fold3 5G s-ar putea să fie cel mai bun pariu.
Când lucrezi în domeniul tehnologiei, fără să vrei, ești pălit în mod constant de gânduri legate de punctul în care au început experiențele tale tehnologizate și punctul în care crezi că vor ajunge. Este ceva fascinant în a-mi aduce aminte entuziasmul debordant de care am dat dovadă când mi-am luat primul telefon cu Wi-Fi și tastatură QWERTY. Era un Nokia E61.
În același timp, mă gândesc aproape cu emoție la ce ne rezervă viitorul, cât mai avem până când interacțiunea cu niște interfețe plutitoare și ecrane semitransparente, desprinsă parcă din Minority Report, va deveni realitate. Dacă ai avut vreodată ocazia să te joci cu experiențe de realitate virtuală sau augmentată, știi că nu suntem departe. Acelea implică însă purtarea unei căști de dimensiuni generoase pe cap.
Până la ecranele care ies din nimic, însă, Samsung îți aduce ecranele mici care se face mari. Dacă vrei să faci o suprasimplificare a Galaxy Z Fold3 5G, cam despre asta este vorba. La bază, ai un terminal de dimensiuni rezonabile, ce pare să-mi aducă aminte de primul Nokia Communicator. Ca referință, lansat în 1996, primul Nokia 9000 Communicator avea 397 de grame și, în banii de astăzi, un preț de aproximativ 2000 de euro, nu departe de valorile practicate de Samsung pe acest segment de dispozitive.
Galaxy Z Fold3 are 271 de grame, un pic peste cel de-al doilea Communicator lansat în 1998. Acela se încadra în 253 de grame. Pentru comparație, merită avut în vedere că iPhone 13 Pro Max, cel mai mare și mai nou smartphone de la Apple are 240 de grame. Cu alte cuvinte, noul Fold ajuns la generația a treia nu este mai greu decât un smartphone modern, dar reușește să ascundă un ecran de tabletă la interior, cu o diagonală de 7,6 inci.
REVIEW Samsung Galaxy Z Fold3 5G – un ecran frumos și sensibil
După cum am menționat mai sus, terminalele din seria Z Fold funcționează similar cu o carte. Îl poți folosi fără probleme închis, datorită ecranului exterior, dar pentru un spațiu de lucru suplimentar, îl deschizi. Închis se încadrează în 158.2 x 67.1 x 14.4-16 mm, în timp ce deschis sare până la 158.2 x 128.1 x 6.4 mm. După cum se poate vedea și în imaginea de mai sus, diferența de la 14,4 până la 16mm în grosime este dată de sistemul de captură ieșit în afara carcasei. Practic, la fel ca majoritatea terminalelor moderne de top, telefonul stă pe cameră când îl pui pe masă, iar această particularitate ar fi drăguț să te forțeze să fii un pic precaut vizavi de unde îl așezi.
Galaxy Z Fold3 încorporează două ecrane cu o tehnologie similară, dar o diagonală diferită. Cel de pe exterior este un AMOLED 2X de 6,2 inci cu o rezoluție de 821 x 2268 pixeli și un raport de aspect foarte neobișnuit de 25:9. Este incredibil de înalt comparativ cu lat. La interior, cu o ramă destul de subțire, se ascunde un ecran de 7,6 inci cu o rezoluție de 1768 x 2208 pixeli. Ambele sunt de 120Hz, dar doar cel din interior are o luminozitate maximă de 1200 niți și este certificat HDR10+. Pe de altă parte, panoul extern este protejat cu Corning Gorilla Glass Victus.
Ecranul interior, la fel ca generațiile anterioare de Fold este cât se poate de sensibil și, tocmai din acest motiv, când pornești pentru prima oară telefonul, ți se atrage atenția asupra unei serii stufoase de aspecte. Acestea sunt incredibil de importante pentru că pot duce la pierderea garanției și nu ți-ai dori să dai 8500 de lei pe un telefon ca un moment de neatenție să te forțeze să-l repari din fonduri proprii. Ca să înțelegi sensibilitatea ecranului pliabil, parcurge lista de mai jos precedată de textul ”Se efectuează întreținerea telefonului”.
- Dacă apăsaţi pe ecran sau pe camera foto din faţă cu un obiect dur sau ascuţit, cum ar fi un creion sau o unghie, puteţi provoca deteriorări, cum ar fi zgârieturi sau urme de lovituri.
- Utilizaţi doar dispozitivele Samsung S Pen Pro sau S Pen Fold Edition. Dacă utilizaţi alte dispozitive S Pen sau stylus, ecranul principal se poate deteriora.
- Atunci când pliaţi telefonul, asiguraţi-vă că nu există nimic în interior, cum ar fi cârduri, chei, monede sau dispozitive S Pen.
- Acest telefon nu este protejat împotriva prafului. Expunerea la particule mici, cum ar fi nisipul, poate provoca deteriorări.
- Acest telefon este rezistent la apă (IPX8). Scufundarea în orice alt lichid în afară de apă dulce, cum ar fi apă sărată sau alcool, vă poate deteriora telefonul.
- Nu scoateţi folia protectoare a ecranului principal şi nu ataşaţi folii neaprobate sau abţibilduri. Dacă procedaţi astfel, puteţi provoca deteriorări ecranului.
- Telefonul dvs. conţine magneţi. Ţineţi-l departe de cârduri de credit, de dispozitive medicale implantabile sau de alte dispozitive care pot fi afectate de magneţi.
Tocmai pentru că avertismentele de mai sus sunt fundamentale pentru buna funcționare a telefonului, ar merita promovate mai intens. Nu de alta, dar s-ar putea, de asemenea, să reprezinte motivele pentru care unele persoane nu mai fac investiția.
Dincolo de asta, ecranul este impresionant, strălucitor și se vede foarte bine în condiții de lumină naturală. Rata de reîmprospătare sporită amplifică plăcerea utilizării și te face să crezi că manipulezi conținutul prin ecran, în timp real. E o experiență destul de dificil de formulat în cuvinte, dar ideea este că animațiile sunt cât se poate de line, atât prin meniuri, cât și online sau prin jocuri.
Dacă te-ai mai jucat cu vreun Fold și sperai ca dunga de pe mijloc, care marchează punctul de pliere, să fi dispărut între timp, te înșeli amarnic. Este tot acolo și se vede din aproape orice unghi și cu aproape orice conținut afișat pe ecran. Asta nu taie însă din farmecul futurist al gadgetului. E de efect, iar majoritatea aplicațiilor sunt făcute să profite de spațiul de lucru suplimentar.
În mod previzibil, fiind un raport de aspect pătrățos și neobișnuit pentru un smartphone în 2021, ai nevoie de o perioadă de adaptare. Până și modul în care îl manipulezi necesită un pic de adaptare. Pur și simplu, nu ai mai ținut un astfel de gadget în mână, iar asta se reflectă într-un volum important de emoții.
Vizavi de emoții, nu ajută nici prețul combinat cu luciul exterior. Partea bună este că nu scoate niciun zgomot când îl deschizi, niciun scârțâit, hâșâit sau râcâit. Asta îți crește un pic încrederea în calitatea construcției și atenția la detalii. Partea proastă este că întreaga construcție lucioasă îți dă sentimentul în aproape fiecare moment că-l vei scăpa, mai ales când îl deschizi. În funcție de dimensiunea mâinilor tale, îți recomand călduros să faci un efort să-l ții în mână la o reprezentanță înainte să faci investiția, pentru că emoția legată de manipulare probabil că se amplifică în cazul persoanelor cu mânuțe mai mici, mai firave.
REVIEW Samsung Galaxy Z Fold3 5G – performanță
Creierul întregii afaceri este un Snapdragon 888 5G realizat cu un proces de fabricație pe 5nm. Acesta este și cel mai popular procesor în smartphone-urile de top din 2021. Are o cantitate de memorie de 12GB RAM și un spațiu de stocare de tip UFS 3.1 de mare viteză egal cu 256 sau 512GB, în funcție de bugetul tău. Eu am avut ocazia să testez versiunea cu 256GB. Procesorul grafic este un Adreno 660.
Conectica include Wi-Fi 802.1 6e Dual Band, Bluetooth 5.2 cu aptX HD și un port USB Type-C 3.2. Are un senzor de amprentă montat în spatele butonului de power de pe lateral care funcționează impecabil și îți oferă din start posibilitatea de a înregistra mai multe degete.
Pentru a mă lămuri de ce este capabil, am rulat atât teste sintetice, cât și câteva jocuri. În AnTuTu 9.2.5 am obținut 749.647 de puncte, cu 205.485 puncte pe procesor și 223.844 puncte pe GPU. Pentru comparație, Realme GT 5G, tot cu 12GB RAM și același SoC Snapdragon 888 cu Adreno 660 a generat 754.420 de puncte.
Este important de reținut că, un salt de aproximativ 50.000 de puncte pentru Fold3 în AnTuTu s-a resimțit abia după ce am activat ”Procesare îmbunătățită” din ”Mai multe setări pentru baterie”. Parametrul respectiv este dezactivat implicit. S-a și încălzit un pic mai mult cu funcția respectivă activă, deci îți recomand să nu abuzezi de ea, doar să reții că este acolo, în caz de nevoie.
În 3DMark Wild Life Extreme, scorul a fost de 1497 de puncte cu o medie de 9 cadre pe secundă. În Sling Shot Extrem, testul de generație anterioară, scorul a fost de 6101 puncte. În Geekbench, nota pe partea de single-core a fost de 1007 de puncte, în timp ce pe partea de multi-core a sărit până la 3300 de puncte. Testul de Compute cu OpenCL, tot din Geekbench s-a reflectat în 4657 puncte.
În ceea ce privește jocurile, țin să menționez că m-am jucat câteva sesiuni de Call of Duty, iar ecranul mare te ajută mult. În plus, jocul în sine se mișcă impecabil, arată exemplar, iar rata sporită de reîmprospătare transformă experiența într-una impresionantă. Probabil că de asta am și ieșit pe primul loc, după cum se poate vedea în captura de ecran de mai sus. Dacă vrei să cumperi Samsung Galaxy Z Fold3 5G pentru jocuri, vei fi plăcut surprins. Nu toate sunt optimizate pentru acest raport de aspect, după cum se vede în Call of Duty, dar cele mai multe, da. De exemplu, PUBG s-a văzut pe tot ecranul, deci în funcție de care este jocul tău preferat, sunt șanse mari să ai noroc.
Tot la performanță aș trece și experiența audio, optimizată cu AKG. Terminalul nu are o ieșire stereo de căști, la fel ca multe dintre smartphone-urile din ultimii ani, dar oferă o experiență stereo peste medie. Te poți uita liniștit la un podcast în timp ce faci de mâncare, de exemplu, iar difuzoarele puternice vor putea să acopere alte zgomote. ”Oh my god” de la Adele chiar nu pare că se aude dintr-un telefon, ci mai degrabă dintr-un laptop sau boxă Bluetooth. Spațialitatea sunetelor este atât de impozantă, încât și ”Who You Are” de la Mihail pare să poată umple o cameră sau să creeze ambianța pentru o seară de socializare cu prietenii. Este evident că inginerii Samsung au pus accent pe acest aspect al ecuației și se simte. Frecvențele joase sunt suficient de puternice încât să te gâdile, iar înaltele sunt cât se poate de stridente, fără distorsiuni.
Pe partea de autonomie, telefonul ascunde la interior un acumulator de 4400 mAh capabil de încărcare rapidă. Aceasta se încarcă cu 25W cu fir și 11W fără fir. Poate încărca alte echipamente wireless prin reverse-charging cu 4,5W. Pentru a-i testa autonomia într-un scenariu real, am folosit un clip 4K de pe YouTube de 8 ore cu un șemineu. Am setat luminozitatea ecranului la 30% și am obținut aproximativ 11 ore și 15 minute de redare. Având în vedere calitatea clipului și cât de mare este ecranul, acest detaliu este cât se poate de impresionant.
REVIEW Samsung Galaxy Z Fold3 5G – captură foto/video
În 2021, nouă din zece posesori de smartphone se orientează către un telefon sau altul în funcție de performanța lui foto/video. Având în vedere importanța prezenței pe orice rețea de socializare, indiferent de vârstă, acest aspect nu ar trebui să vină ca o surpriză. Pentru că am vrut să-ți poți crea și propria opinia despre abilitățile Galaxy Z Fold3 din acest punct de vedere, toate fotografiile și un clip video pe care le-am făcut cu telefonul le găsești în spatele acestui link de Flickr. Am optat pentru această platformă pentru că poți vedea și parametrii de captură utilizați, pe lângă faptul că nu este redimensionat sau comprimat conținutul imortalizat.
Dacă am menționat acest aspect, să vedem cu ce lucrăm. Cel mai nou telefon pliabil de la Samsung are trei camere de 12 megapixeli pe spate, una cu F/1.8 26mm wide, a doua cu F/2.4 52mm telephoto, iar a treia cu F/2.2 12mm ultrawide cu un câmp vizual de 123 de grade. Primele două au și stabilizare optică de imagine. Pentru că vorbim de un telefon scump, nu lipsește posibilitatea filmărilor 4K cu 60 de cadre pe secundă.
În mod interesant, are două camere frontale. Prima este ascunsă în spatele ecranului, dar are doar 4MP și F/1.8. Aceasta nu o se te impresioneze, are un zgomot de imagine semnificativ în condiții de lumină rezonabilă, iar culorile sunt destul de pale. Pe de altă parte, este perfectă pentru videoconferințe pe Zoom sau Messenger. În plus sau, mai bine zis, în minus, se vede senzorul în majoritatea cazurilor, mai ales pe fundaluri deschise. Nu este cea mai ascunsă în spatele ecranului. Este evident că pixelii panoului sunt mai rarefiați acolo pentru a funcționa în condiții optime.
A doua cameră frontală nu este ascunsă și se poate folosi când pliezi telefonul, deasupra ecranului exterior. Aceasta are 10MP cu F/2.2 și 26mm de tip wide. Aceasta din urmă poate filma 4K la 30 de cadre pe secundă. Este semnificativ mai bun decât camera de la interior și îți pune la dispoziție toate artificiile software de care poți profita cu ajutorul camerelor principale.
În privința camerelor principale, am încercat să fac o sumedenie de teste și să trag o concluzie. Telefonul face poze frumoase, deși, după cum au confirmat și cei de la DxOMark, nu concurează cu cele mai bune telefoane pentru poze. Gravitează în jurul performanțelor unui Galaxy S21 Ultra.
La portrete, separația de fundal este corect făcută în majoritatea cazurilor. Deși mi-aș fi dorit un pic mai multă precizie la identificarea/separația părului, astfel de probleme sunt destul de comune. Pe de altă parte, face o treabă foarte bună când vine vorba de iluminarea artificială a unei scene în beznă totală, după cum se poate vedea în cadrul din pivniță. Nu ține loc de lumină naturală, dar înțelegi cu siguranță despre ce este vorba. La capitolul zoom, deși nu m-aș mândri cu rezultatele la 10X, la 4X, dacă ai o lumină bună, vei fi plăcut surprins de imagini. Zgomotul de imagine este discret, aproape absent, iar culorile sunt reproduse corect, fără artefacte, chiar și în cazul elementelor luminate puternic, precum instalațiile de Crăciun.
În ceea ce privește filmarea, focusul este clar, microfonul captează foarte bine toate sunetele, iar culorile sunt imortalizate precis, fără artefacte pe la margini sau variații artificiale de nuanță în zone monocrome, precum un perete alb. Mi-aș fi dorit poate o stabilizare un pic mai bună a cadrului, să facă o treabă mai bună în a compensa tremuratul inadvertent al mâinii. Din păcate, vor mai trece probabil câțiva ani până când vei vedea efectul unui gimbal dedicat reprodus de un telefon.
REVIEW Samsung Galaxy Z Fold3 5G – concluzii
M-am jucat aproximativ o săptămână cu cel mai nou și mai scump telefon de la Samsung, iar concluziile mi se pare destul de clare. Sud coreeni au făcut o treabă foarte bună cu acest aparat. Este unic, deosebit, memorabil din mai multe puncte de vedere. Se vede că a implicat un volum semnificativ de muncă în spate și acel efort justifică și prețul, într-o mare măsură.
Personal, chiar dacă este greu și mare, mi se pare firav. Am avut emoții în a-l folosi. Am trăit în permanență cu emoția că-l scap, că-l zgârii, că-l stric. Am luat foarte în serios avertismentele citate mai sus și așa ar trebui să faci și tu. Sentimentele descrise mai sus au avut însă legătură doar parțial cu prețul de 8200 de lei pentru versiunea de 256GB sau 8600 lei pentru varianta cu 512GB de spațiu.
Ce cred eu că s-a întâmplat și se va întâmpla și în cazul tău are legătură cu obișnuința. Deși este prezentat ca un smartphone, acesta nu este doar un telefon inteligent ca oricare altul pe care l-ai avut în trecut. În opinia mea, face parte dintr-o categorie specială de dispozitive, este altfel și tocmai acel ”altfel” îți dă câteva emoții. Necesită o perioadă de adaptare. Trebuie să stai cu el câteva săptămâni, o lună, ca să-ți dai seama dacă te simți confortabil să-l folosești ca pe un telefon obișnuit. După câteva zile, eu sunt de părere că îți va da emoții și nu sunt neapărat convins că sunt emoții negative. În definitiv, te joci cu un gadget futurist, prețios, remarcabil. Nu-l vor cumpăra mulți și asta este în regulă, dar dacă faci totuși efortul din spatele achiziției, bucură-te de el, preferabil fără husă. E altceva.
În opinia mea, acesta este un gadget impecabil pe zona de business, de multitasking, pentru oamenii care prețuiesc eficiența. Te ajută să parcurgi repede volume semnificative de informații. Ecranul mai mare de la interior îți face viața mult mai ușoară când vine vorba de navigat pe internet, iar dacă faci poze, le vei vedea mai bine, mai aproape de realitate. Tastatura mai mare te ajută să scrii mai rapid emailuri, în timp ce ecranul exterior îți oferă acces la toate informațiile relevante într-un format compact, simplu și prietenos. Dintr-un punct de vedere, mi se pare combinația perfectă dintre un smartphone tradițional și un dispozitiv care facilitează primii pași într-o cu totul altă epocă a terminalelor pentru comunicații, divertisment și productivitate, acasă, la birou sau în deplasare.