29 mart. 2021 | 06:00

Primul concert cu 5000 de oameni, în pandemie: cum a fost posibil evenimentul, în siguranță

ACTUALITATE
Primul concert cu 5000 de oameni, în pandemie: cum a fost posibil evenimentul, în siguranță

Într-o perioadă în care orice petrecere cu 10 – 20 de oameni pare să fie subiect de amendă costisitoare, a avut loc primul concert cu 5000 de oameni.

Un experiment menit să verifice dacă este posibil un eveniment de o asemenea amploare în condiții de deplină siguranță a avut loc în Barcelona. Aproximativ 5000 de oameni au fost prezenți la concertul trupei Love of Lesbian, după ce au fost testați de Covid-19 în aceeași zi și au obținut un test negativ.

Asta nu înseamnă sub nicio formă că în Spania sau în Barcelona vor avea loc în mod regulat astfel de evenimente. Situația a fost una specială, iar organizatorii concertului au primit o aprobare specială din partea autorităților spaniole pentru acest eveniment.

Deși cei prezenți s-au simțit foarte bine, iar toate biletele disponibile pentru concert au fost vândute, evenimentul a fost sub formă de test. Autoritățile locale și mai multe organizații implicate în organizare au vrut să vadă dacă se mai pot desfășura astfel de evenimente într-o lume post-pandemică.

Concertul a avut loc în Palau Sant Jordi din Barcelona și a fost permis doar accesul persoanelor care au obținut un test negativ în aceeași zi. Chiar și așa, le-a fost restricționat accesul la eveniment celor cu boli cardio-vasculare, cancer sau celor care au fost infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele săptămâni.

Abia după ce au primit rezultatul negativ al testului de Covid-19 pe telefon, sâmbătă dimineață, ce care au cumpărat bilet au primit un cod de confirmare pentru a facilita accesul la eveniment. Cel puțin în Europa, conform organizatorilor, acesta a fost cel mai mare eveniment de acest tip în timpul pandemiei.

Prețul biletelor la concert a fost între 23 și 28, iar în respectiva valoare a fost inclus costul testului, dar și al unei măști de protecție de calitate. Purtarea măștii a fost obligatorie pentru toți participanții pe perioada evenimentului, cu excepția zonelor pentru produse alimentare.

„Sper că asta (pandemia, n.r.) va folosi ca niciodată să nu mai fie tăiate fonduri de la sănătatea publică”, a spus solistul Santi Balmes de la Love of Lesbian, citează El Pais. El a încheiat concertul cu un avertisment: „Mergem pe un drum bun, însă virusul este încă acolo, afară. Lupta continuă”.

Doctorul Boris Revollo a fost responsabil de conceperea protocoalelor sanitare pentru această premieră importantă și s-a arătat încântat de rezultate. „Acesta este încă un mic pas spre posibilitatea de a organiza concerte şi evenimente culturale în timpul pandemiei”, a declarat el.

Nu în ultimul rând, participanții la concert au fost de acord să comunice organizatorilor dacă s-au infectat cu coronavirus în săptămânile ulterioare concertului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele