29 iun. 2021 | 14:05

Noile procesoare Qualcomm: telefoanele de top care le vor avea

ACTUALITATE
Noile procesoare Qualcomm: telefoanele de top care le vor avea

În fiecare vară, Qualcomm lansează noi procesoare. De această dată, cipurile vin puțin mai devreme decât în mod normal, prezentând noi specificații tehnice în ceea ce privește performanța.

Qualcomm a introdus Snapdragon 888 Plus, care reprezintă o versiune suplimentară a celei de bază 888, de la sfârșitul anului trecut. 888 Plus include creșterea obligatorie a vitezei, de la un vârf de 2,86 GHz până la aproape 3GHz.

Totodată, noile procesoare vin și cu motoare AI îmbunătățită care promit o creștere a perfromanței de peste 20% pentru sarcini mai dificile, care constau în efectele camerei dar și anularea zgomotului de imagine.

Așadar, te poți aștepta la arhitectura procesoru lui Kryo 680 dar și la grafica Adreno 660. Modemul X60 depășește în continuare 7,5Gbps, astfel că nu este tocmai o problemă, dacă luăm în considerare faptul că și cele mai rapide conexiuni 5G din prezent, nu vor taxa în vreun fel noul harware de la Qualcomm.

Telefoanele care vor beneficia de noile procesoare Qualcomm

La fel ca în cazul versiunii 865 Plus, care a fost lansat anul trecut , este vorba într-adevăr despre companiile care încorporează noul cip în dispozitivele lro. Qualcomm are deja pe listă clienți cu nume mare, care așteaptă pentru ca Snapdragon 888 Plus să fie încorportat pe cele mai noi smartphone-uri.

Dintre acestea regăsim dispozitive cum ar fi următorul telefon ROG de la ASUS, Honor’s Magic 3, cel puțin un dispozitiv Motorola, precum și telefoane de la Vivo și Xiaomi. De asemenea, nu putem exclude nici telefoanele altor clienți importanți, cum ar fi viitoarele modele ale telefonului pliabil de la Samsung.

Primele telefoane care folosesc Snapdragon 888 Plus urmează să fie livrate cândva în al treilea trimestru al anului. Îmbunătățirile nu te vor face să regreți achiziționarea ROG Phone 5 sau orice alt telefon bazat pe 888. Producătorii ne asigură că telefoanele Android din cea de-a doua jumătate a anului 2021 vor utiliza cea mai recentă tehnologie absolută a Qualcomm.