Nivelul de trai al românilor se va deteriora: nu ne vom mai permite multe
Din păcate, perspectivele economice la nivel european nu arată deloc bine, avertizează analiștii. Pe fondul scumpirilor accelerate la facturile de energie electrică și gaze naturale, puterea de cumpărare se va diminua semnificativ.
Prin scăderea puterii de cumpărare, analiștii se referă la faptul că ne vom confrunta cu o inflație care ne va permite să cumpărăm din ce în ce mai puțin, chiar dacă dispunem, teoretic, de aceeași bani.
E ca atunci când îți amintești câte lucruri puteai face în 2015 cu 100 de lei. Puteai lua o masă copioasă în oraș, dar îți rămâneau bani și de cumpărături pentru acasă. Astăzi, 100 de lei de-abia îți ajung pentru 2-3 produse din magazin. Asta înseamnă scăderea puterii de cumpărare, atrag atenția analiștii economici.
Viața devine tot mai grea și mai scumpă
Din moment ce salariile rămân neschimbate, dar facturile se scumpesc, la fel și combustibilul și alimentele, e evident că ne vom permite să facem din ce în ce mai puține achiziții, fie că vorbim despre bunuri sau servicii.
Dacă te încălzește cu ceva, află, totuși, că nu doar noi ne confruntăm cu această situație, ci vorbim despre o criză la nivel european.
„În ceea ce priveşte preţurile la energie, această creştere este descumpănitoare. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Regatul Unit, lucru care se va întâmpla şi în state din Uniunea Europeană.
Este un şoc extraordinar de puternic, care va încetini peste tot în Europa creşterea economică, va amputa sever puterea de cumpărare a oamenilor şi dacă nu vom reuşi să gestionăm această criză, în următoarele 5 – 6 luni, cu inteligenţă, debarasaţi de clişeee ideologice şi să înţelegem că trebuie să trecem iarna…. E nevoie de o politică autentică în Uniunea Europeană, care nu există.
Fiecare încearcă să facă aşa cum poate mai bine şi nu este de neînţeles, dar arată că, nici din acest punct de vedere, nu am fost pregătiţi în Uniunea Europeană. Noi reacţionăm, nu prevenim (…)
Acum vedem, de fapt, că nu avem o politică comună, că nu avem rezerve, că nu ne-am ocupat suficient de a concilia utilizarea combustibililor fosili cu ceea ce reclamă să ne înscriem pe o traiectorie de utilizare de resurse noi de energie care să ne asigure viitorul”, explică preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.