Match, Tinder și sute de milioane de dolari în joc: cine va plăti această avere și pentru ce acuzații

Match, Tinder și sute de milioane de dolari în joc: cine va plăti această avere și pentru ce acuzații

Încep să se mai limpezească apele în războiul Match-Tinder. Fondatorii Tinder tocmai au obținut o mică victorie în procesul lor împotriva Match Group, deschis pentru presupuse înșelăciuni financiare.

441 de milioane de dolari sunt în joc

Cei de la Match își doresc să pună capăt acestui proces, fiind de acord să plătească o sumă colosală fondatorilor Tinder. Este vorba despre nu mai puțin de 441 de milioane de dolari.

Pentru acești bani, fondatorii Tinder ar trebui să-și retragă acuzațiile pe care le susțin în fața instanțelor și organelor abilitate să ancheteze acest caz.

Îți amintesc faptul că totul a început în 2018, când reclamanții au acuzat organizațiile-mamă ale Tinder, Match și IAC, că au manipulat datele financiare (inclusiv o fuziune secretă cu Match) pentru a reduce în mod artificial evaluarea Tinder și a bloca anumite operațiuni.  De asemenea, angajații au mai spus fuseseră lipsiți ilegal de opțiunile pe acțiuni Tinder.

Desigur, poziția celor de la Match a fost să respingă categoric toate acuzațiile aduse. Compania s-a dezis de tot ce i se imputa, menționând ferm și explicit faptul că evaluarea Tinder a fost determinată într-un proces de evaluare definit prin contract care a implicat două bănci globale independente. A promis că se va apăra cu fermitate împotriva acuzațiilor din instanță.

Pe măsură ce procesul a continuat, instanța a respins unele dintre pretențiile reclamanților, cum ar fi cele care pretindeau că fuziunea nu a fost legală, că lansările de produse au fost întârziate în mod nejustificat și cele care au solicitat despăgubiri pentru un contract nelegal.

Totuși, reclamanții au mai susținut că șeful interimar al Tinder, Greg Blatt, a hărțuit-o sexual pe vice-fondatorul și co-fondatorul Rosette Pambakian. Acest eveniment nefericit ar fi avut loc, conform acuzațiilor aduse, în anul 2016.

Mai mult, inițial, fondatorii Tinder ceruseră daune mult mai mari. Vorbim despre în jur de 2 miliarde de dolari. Deși acordul actual nu a dus la miliardele inițiale care se cereau drept daună, pe care reclamanții le doreau inițial, 441 de milioane de dolari nu sunt chiar o sumă de neglijat.

Citește și: