Lipsa cipurilor reduce producția uzinelor auto din România la un minim aproape istoric

Lipsa cipurilor reduce producția uzinelor auto din România la un minim aproape istoric

Chiar dacă mulți producători auto au sperat că penuria de semiconductori se va atenua în toamna, cifrele de producție arată că problema din contră se agravează și poate să devină chiar mai presantă.

Așa cum majoritatea companiilor din lume au anunțat sistări temporare a producției sau un ritm de lucru mult redus față de normal, și cele două uzine din România s-au văzut nevoite să asambleze mai puține mașini decât era estimat inițial.

Astfel, conform Asociației Constructorilor Români de Automobile în luna septembrie au fost asamblate în România doar 29.077 de autoturisme. Asta după ce, în iunie, de exemplu, cele două uzine, Automobile Dacia din Mioveni și Ford din Craiova, scoteau de pe liniile de asamblare 45.005 de mașini.

Ford puternic afectată de criză

Situația este foarte gravă, deoarece au existat zile în care nu au fost produse deloc vehicule și altele în care s-a lucrat într-un singur schimb, astfel, la Craiova s-au asamblat mult mai puține vehicule comparativ cu capacitatea de producție.

Cu toate acestea, uzina din Craiova este un caz fericit în grupul Ford grație deținerii în portofoliu a unuia dintre cele mai cerute SUV-uri de mici dimensiuni de pe piața europeană. Cea din Koln, de exemplu, care produce modelul Fiesta, a stat mai mult oprită în vară, iar pe 1 octombrie, oficialii mărcii au anunțat că producția nu va fi reluată înainte de 1 noiembrie.

Chiar dacă reușit să producă în septembrie 21.921 unități, uzina Automobila Dacia din Mioveni trece și ea prin momente dificile. Un calcul bazat pe datele furnizate de companie arată că, în primele nouă luni din acest an, fabrica a fost oprită 35 de zile. Practic, mai bine de o lună din nouă, la Mioveni nu au fost asamblate vehicule. Și asta în anul cu cele mai multe noutăți lansate de Dacia pe piață.

În acest context, în primele nouă luni ale anului, producția de autoturisme a României a fost de doar 315.115 de unități, dintre care 194.497 au fost Dacia și 120.618 unități au purtat marca Ford.

Mai trist este faptul că actuala criză nu este nici pe departe aproape de final, deci s-ar putea să vedem anunțuri din ce în ce mai triste.

Citește și: