LG OLED A1, televizorul pe care ți l-ai dorit, mai accesibil ca niciodată
De una singură, compania LG este responsabilă de introducerea TV-urilor cu panouri OLED într-un număr record de locuințe. Acum, aceeași experiență vizuală de top a devenit semnificativ mai accesibilă.
Am testat și utilizat foarte multe televizoare de-a lungul anilor, unele mai scumpe decât altele, unele mai frumoase, altele mai groase. În tot acest timp, nimic nu m-a fascinat mai mult decât un TV cu panou OLED. Fără echivoc, acest upgrade tehnologic mi se pare comparabil cu tranziția de la televizoare alb-negru la color.
Diferența de experiență vizuală din spatele unui OLED TV este atât de radicală, vizibilă, evidentă, încât nu trebuie să te pricepi deloc la televizoare pentru a fi efectiv șocat de modul spectaculos în care se vede tot ce știai până atunci. Poate ai un telefon cu OLED în buzunar, poate ai rămas uimit de momentul în care ai pornit un trailer la Planet Earth sau unul dintre zecile de clipuri de pe YouTube care apar când cauți 4K 60FPS HDR. Gândește-te cum este să transpui acel episod transcendent, aproape emoțional, pe un panou de 20 – 30 – 40 de ori mai mare.
Când vezi pentru prima oară un OLED, vei înțelege de ce costă de 2-3 ori mai mult decât un televizor ”normal” la aceeași diagonală. Mai mult decât atât, îți vei da seama că banii investiți într-o astfel de creație vizuală nu doar că nu sunt aruncați, dar te motivează parcă să revezi toate filmele care ți-au plăcut de-a lungul anilor de viață pentru că sigur nu le-ai văzut cum trebuie. Nu le-ai văzut cum le-a gândit regizorul, cum și le-a imaginat scenaristul, cum le-au jucat actorii.
Problema majoră a OLED TV-urilor, până la această oră, a ținut însă de preț. Degeaba reinventezi roata dacă nu o poți oferi oamenilor obișnuiți, dacă nu se poate bucura oricine de ea. Cam așa au văzut cei de la LG lucrurile în momentul în care au făcut un efort semnificativ de a aduce pe piață cel mai ieftin OLED. Intitulat LG OLED A1, acesta face parte din gama pe 2021 a gigantului sud-coreean și include suprinzător de multe atuuri, având în vedere prețul.
LG OLED A1, cel mai ieftin OLED TV
Familia de televizoare LG OLED A1, pe piața din România, este disponibilă în trei diagonale, de 122 de centimetri sau 48 de inci, 139 de centimetri sau 55 de inci și, nu în ultimul rând, 164 de centimetri sau 65 de inci. Cu alte cuvinte, există ceva pentru fiecare sufragerie și, implicit, pentru fiecare buget. Ca referință, prețul de pornire este de 3999 de lei pentru versiunea de 48 de inci și sare la 4150 de lei pentru mai mult decât rezonabilul model de 55 de inci.
Dacă nu îți aduci aminte să mai fi văzut vreodată un OLED, cu atât mai puțin din ultimul an, sub 5000 de lei, nu ești singur. De obicei, chiar la limita acelui prag psihologic, mai gravitează câte un model de acum un an, dar cam atât. LG, cu niște minusuri infime, îți propune un TV din 2021, cu un panou de ultimă generație, la aproape 4000 de lei, cu mult sub concurență.
Prețul mai mic nu implică însă compromisuri de calitate a imaginii, sub nicio formă. Te vei bucura de același negru infinit, aceleași Organic Light Emitting Diodes (Diode Organice Emitente de Lumină) care sunt controlate individual pentru a-ți lumina zonele ce trebuie aprinse dintr-un cadru și a le stinge complet pe cele ce trebuie să rămână în beznă.
Negrul perfect, contrastul extraordinar sau rezoluția 4K sunt însă doar începutul ecuației. Ca o confirmare suplimentară a calității vizuale, poți avea în vedere certificări precum HDR Dolby Vision, HDR 10 sau HLG. Acestea vin ca o completare la ce am zis mai sus vizavi de regizor. Când vezi un film în Dolby Vision pe LG OLED A1, și se găsesc multe pe Netflix, Amazon PrimeVideo sau Apple TV+, abia atunci vei înțelege complet ce a vrut echipa aia numeroasă de artiști să transmită printr-o producție ca Blade Runner 2049, Tenet sau 1917.
Pe partea de sunet, cele două difuzoare de 20W s-ar putea să nu mute pereții, dar sunt suficiente pentru a te bucura de un film în condiții decente. După cum am povestit însă în urmă cu vreun an și jumătate, când am achiziționat primul meu OLED TV, un televizor de top de obligă la un sistem audio pe măsură și, chiar dacă nu-l cumperi în odată cu TV sau luna viitoare, ar fi păcat să nu-ți cumperi măcar un soundbar. Nu de alta, dar LG OLED A1 este certificat Dolby Atmos, iar în tandem cu un soundbar sau sistem home cinema cu aceeași certificare, te va plasa în mijlocul acțiunii cum nu ai crezut că este posibil vreodată în confortul căminului tău.
Un OLED TV nu face însă magie fără un procesor capabil în spate, iar cei de la LG utilizează în acest caz particular un SoC realizat in-house cu numele Alpha7 gen4 dotat cu o serie stufoasă de algoritmi de inteligență artificială. Aceștia din urmă sunt foarte importanți pentru a-ți face chiar și cele mai uzuale emisiuni de la TV să se vadă spectaculos în 4K HDR, să-ți fure ochii.
În plus, pentru că TV-ul cu pricina rulează WebOS 6, același procesor menționat mai sus facilitează și o navigare rapidă prin meniuri. Ieși și intri rapid în aplicații, profiți la maxim de o conexiune rapidă la internet și nu aștepți prea mult pentru a-ți porni serialul preferat. Lucrurile se mișcă rapid, iar partea de navigare este facilitată și telecomanda inteligentă Magic Remote care te face și mai eficient în a ajunge rapid la îți dorești.
În final, acesta este un OLED care te va încânta enorm și pe care nu credeam că-l vei putea obține la un preț atât de accesibil, atât de repede de la lansare. Este o super afacere și îți recomand călduros să-l vezi într-un magazin pentru a înțelege, fără niciun dubiu, că diferența de bani față de un LCD, LED sau QLED este justificată cu vârf și îndesat, chiar și în cazul celui mai ieftin model din portofoliul LG.