E oficial. Când începe vaccinarea copiilor în România
Agenția UE pentru medicamente (EMA) a aprobat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani – primul ser anti-Covid-19 permis pentru această grupă de vârstă din interiorul blocului comunitar.
Anunțul de vineri a venit după ce directorul european al Organizației Mondiale a Sănătății a avertizat că pandemia nu se va termina până când cel puțin 70% din populație va fi vaccinată.
Prin urmare, e nevoie și de vaccinarea persoanelor din grupele mai mici de vârstă, transmit specialiștii.
UE a aprobat deja vaccinul Pfizer pentru cei cu vârsta de 16 ani și peste, iar aprobarea de vineri, pentru categoria 12-16 ani, vine să încurajeze campaniile de vaccinare din interiorul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.
După acest aviz favorabil dat vineri de către EMA, poate începe și vaccinarea copiilor români cu vârste de peste 12 ani.
”Aşteptăm cu nerăbdare decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului, cât de repede posibil vom aproba şi noi şi vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă. Evident că vaccinarea va avea nevoie şi de acordul informat al părintelui. Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinţii şi cu medicii de familie aşa încât copii care nu neapărat suferă şi nu dezvoltă forme foarte severe, dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, înainte de aflarea deciziei EMA.
De asemenea, liderii germani au anunțat joi că vaccinările copiilor peste 12 ani vor începe pe 7 iunie. Cancelarul Angela Merkel a declarat că vaccinul nu va fi obligatoriu pentru copii, deși dorința de vaccinare e redusa. Un sondaj a sugerat că doar 51% dintre părinți și-ar dori vaccinarea copiilor lor.
Marco Cavaleri, șeful strategiei de vaccinare din cadrul EMA a anunțat că persoanele de peste 12 ani vor primi două doze de vaccin, la distanță recomandată de cel puțin trei săptămâni.