Fenomenul mai puțin cunoscut despre arta din peșteri: ce genera halucinațiile oamenilor preistorici

Cu mult înainte de apariția scrierii, picturile rupestre paleolitice reprezintă primele exemple de cultură vizuală umană. Ele oferă o imagine a unei lumi preistorice în care semnele începeau să fie folosite pentru a comunica sensul cuvintelor. Iată din ce se inspirau oamenii preistorici când desenau în peșteri.

Arheologii au fost mult timp fascinați de ceea ce i-a determinat exact pe „oamenii din peșteră” să producă aceste picturi enigmatice. Deoarece sunt adesea situate în peșteri, unii experți au susținut că pictorii preistorici ar fi putut să-și producă arta sub influența „stărilor modificate de conștiință”. Teoria susține, în esență, că pictorii erau, cumva, într-o stare de euforie. Dar ce le provoca această stare?

În sprijinul acestei teorii, un nou studiu a constatat că nivelurile scăzute de oxigen din peșterile slab ventilate pot induce hipoxie, care poate inspira halucinații. Dar, deși teoria este cu siguranță plauzibilă, nu reușește să explice în totalitate arta rupestră.

Cu peste 65.000 de ani în urmă, neanderthalienii au lăsat urme de degete și șabloane de mână pe pereții peșterilor din Europa. Aceste marcaje de bază au fost realizate folosind ocru, mangan și cărbune – materiale obișnuite în viața neanderthaliană, folosite probabil și pentru ornamentarea corpului.

Iluzie optică pentru genii. Doar cei cu o vedere ageră pot găsi numărul 88 în doar 5 secunde

Cum arată acum Marv din Singur Acasă. ”Hoțul” s-a retras la o fermă și s-a apucat de sculptură

Aveau halucinații oamenii preistorici când pictau?

Arta figurativă eurasiatică – cu reprezentări de oameni și animale – a apărut acum aproximativ 40.000 de ani în Indonezia și acum 37.000 de ani în Europa. Acest lucru pare să fi fost un lucru exclusiv succesorilor neanderthalieni: Homo sapiens.

Imaginile acestor oameni cu animale de pradă erbivore au fost sculptate, gravate și pictate pe os, piatră și fildeș mamut – și pe pereții peșterilor. Dominația covârșitoare a prăzilor, cum ar fi calul, zimbrii, căprioarele și mamutul reflectă importanța acestor specii pentru supraviețuirea în mediile dure din nordul Pleistocenului.

Dar de ce a apărut „arta rupestră” figurativă și cum a funcționat aceasta a nedumerit arheologii de la redescoperirea și autentificarea sa, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Fie că sunt simple șabloane de mâini sau desene complexe, picturile rupestre reprezintă o fereastră în mintea primilor artiști. Savanții cred că, știind ce i-a inspirat, ne-ar putea învăța ceva despre constrângerea umană de a ne exprima creativ.

Teoriile au pretins să explice originile artei antice – o colecție bogată și variată despre care știm că s-a adăugat la cel puțin 50.000 de ani de preistorie. Cu toate acestea, aceste teorii spun inevitabil mai multe despre susținătorii lor decât despre motivele omului pleistocen. Pentru victorieni, acele motive se rezumau la estetica pură. În secolul al XX-lea, savanții au început să creadă că picturile au o funcție magică, iar teoriile despre vânătoare și magia fertilității au apărut pentru a explica desenele animalelor și sculpturile „venusiene”.

Arta rupestră a fost produsul unor stări modificate de conștiință

Pe măsură ce am intrat în era informației, imaginile au ajuns să fie văzute ca depozite de informații ecologice – înregistrând detalii despre lucruri precum animalele de pradă și comportamentul lor. Și până în anii 1980, cele mai mari excese ale gândirii new age au promovat ideea că arta rupestră a fost produsul unor stări modificate de conștiință și a viziunilor.

Dar ce ar fi putut provoca aceste stări modificate? Substanțele psihoactive, altele decât ciupercile roșii și albe, nu erau prezente în Eurasia Pleistocenului. Iar ingerarea ocrului sau a manganului nu ți-ar oferi halucinații.

Noul studiu a propus stări modificate cauzate, în schimb, de niveluri scăzute de oxigen, produse de lămpi simple care ar fi ars în peșteri închise. Autorii susțin că acest lucru ar fi putut induce hipoxie (lipsa de oxigen), ducând la halucinații care, la rândul lor, au stimulat creativitatea sub forma artei rupestre create de oamenii preistorici.

Nu hipoxia i-a inspirat pe oamenii din peșteri

De obicei, aproximativ 21% din aer este oxigen. Orice reducere sub 18% produce o hipoxie ușoară și sub 13% produce hipoxie severă. Studiul utilizează simulări pe computer pentru a demonstra plauzibilitatea acestei noi teorii, în timp ce se bazează pe etnografie – în special omniprezența sistemelor de credință „șamanice” în rândul vânătorilor-culegători și ideea că peșterile formează o legătură între această lume și altele.

Este plauzibil ca stările modificate să stimuleze unele arte rupestre realizate de oamenii preistorici. Dar este la fel de plauzibil că hipoxia din peșteri a produs simptome mult mai frecvente de slăbiciune, dureri de cap, somnolență, greață și respirație greoaie, care nu sunt prea în regulă și cu siguranță nu te ajută să creezi.

Dar de ce sunt stările modificate explicații e populare pentru arta rupestră paleolitică? Probabil pentru că peșterile sunt locuri misterioase, sugestive, declanșând răspunsuri în creierul nostru, cum ar fi pareidolia – tendința noastră evolutivă de a da sens lucrurilor naturale, cum ar fi găsirea de chipuri sau alte forme în nori.

În viața noastră de zi cu zi, trecem constant între stări ușoare de conștiință modificate. Acestea fac viața noastră imaginară extrem de bogată și pot explica cum arta timpurie a luat forma aceea. În cele din urmă, imaginația este mult mai bogată decât transa – și facem un deserviciu strămoșilor noștri preistorici atunci când susținem că arta lor a fost produsul unei expresii asemănătoare unui drog, mai degrabă decât creative.