De Crăciun, te poți plimba prin Casa Albă: ce mai e nou pe Street View

De Crăciun, te poți plimba prin Casa Albă: ce mai e nou pe Street View

În cazul în care vă întrebați cum și-a decorat „casa”, de Crăciun”, președintele american, Joe Biden, puteți să deschideți „Street View”, de la Google, pentru o plimbare unică prin Casa Albă.

Odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, Google a pus la dispoziția utilizatorilor o funcție prin care aceștia pot intra virtual în Casa Albă, pentru a viziona decorurile de Crăciun. Astfel, se pot face tururi al sălilor Casei Albe, cele împodobite cu brazi și ornamente fel de fel.

Street View, modalitatea ideală de a vizita lumea fără să te ridici din fotoliu

Ce-i drept, opțiunea nu este una nouă – Google a adăugat pentru prima dată reședința oficială a președintelui Statelor Unite, în rândul locurile pe care le puteți vizita pe Street View, în urmă cu aproape un deceniu. Noutatea este reprezentată de decorurile absolut superbe de anul acesta. 

De altfel, Biroul de Presă al Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii a declarat anterior că Administrația are de gând să lanseze experiențe interactive, cu scopul de a le permite oamenilor din toată lumea să vadă cum va fi decorată Casa Albă, de Crăciun.

Mai mult, pe lângă experiența Street View menționată anterior, setată la 360 de grade, există inclusiv un tur numit „Vacanțe la Casa Albă”, disponibil în aplicațiile mobile și web ale White House Experience.

Cum tururile clasice (fizice) la adresa 1600 Pennsylvania Avenue nu sunt, în prezent, disponibile publicului din pricina pandemiei de COVID-19, aceste experiențe virtuale devin singura modalitate de compensare, totul transformându-se din fizic, în virtual.

Casa Albă este doar unul dintre numeroasele situri istorice pe care le puteți vizita pe Street View. În cadrul aplicației mai pot fi vizitate Palacio de la Moneda din Chile, Taj Mahal, Piramidele din Giza, Palatul Versailles sau Colosseum, printre altele. 

Așadar, dacă perioada actuală ne împiedică să călătorim, Street View devine cea mai bună opțiune pentru a ne hrăni dorul de vacanțe și, mai ales, de vizite în cadrul monumentelor istorice, și nu numai.

Citește și: