27 feb. 2021 | 09:52

De ce să renunți la aplicația Photos din Windows 10: care este alternativa gratuită și de ce este mai bună

ACTUALITATE
De ce să renunți la aplicația Photos din Windows 10: care este alternativa gratuită și de ce este mai bună

Microsoft a făcut o treabă destul de bună când vine vorba de Windows 10, dar există în continuare particularități foarte lente din sistemul de operare al gigantului din Redmond. Din fericire, există alternative, avem soluții.

În mod implicit, când încerci să deschizi o imagine pe un sistem cu Windows 10, aceasta este afișată pe ecran cu ajutorul aplicației Photos. În teorie, aplicația este una decentă, care arată bine și include un set stufos de funcții. Din păcate, este lentă sau foarte lentă, în funcție de configurația ta hardware și de colecția de fotografii de înaltă rezoluție pe care le ai stocate pe sistem.

Cu un efort minim, imaginile tale pe care le ai stocate pe PC se pot deschide de 3-4 ori mai rapid. Nu de alta, dar internetul este plin de rapoarte conform cărora aplicația de poze a Microsoft se deschide în 20-30 de secunde de foarte multe ori. Pe de o parte, există o sumedenie de trucuri la care poți apela în speranța că vei face acest progrămel un pic mai sprinten.

Pe de altă parte, mai există și alte particularități care s-ar putea să te supere. De exemplu, poate nu-ți dorești să dai dublu click pe o imagine doar pentru a vedea că, înainte de afișarea ei efectivă, te trezești cu un ecran negru afișat în Photos pentru mai multe secunde. Un alt comportament ciudat pe care l-am întâmpinat și eu este ca programul să afișeze imaginea deschisă de tine la rezoluție scăzută, să aștepți câteva secunde, pentru ca aceasta să se vadă semnificativ mai bine.

Cea mai bună alternativă la Photos din Windows 10 este IrfanView, un instrument software pe care l-am folosit de mai bine de un deceniu, dar are parte și în 2021 de actualizări constante. Îl poți descărca de aici, este complet gratuit și are o interfață cât se poate de prietenoasă și simplă. Important este doar ca la prima pornire să transformi progrămelul în viewer-ul tău implicit de poze. Ca un detaliu drăguț, are doar 3,56MB.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele