Dacia Duster imposibilă care te lasă fără cuvinte: modelul care bagă direct în faliment orice SUV

Dacia Duster imposibilă care te lasă fără cuvinte: modelul care bagă direct în faliment orice SUV

Se fac deja patru ani de când se discută despre un Duster mai mare. Dar surpriza Dacia, dezvăluită acum, dă totul peste cap. Nu vorbim de un Duster mai mare, neapărat, ci de un urmaș mult mai interesant al Duster.

Se vehicula recent că Dacia își va schimba logo-ul, ca să transmită mai bine mesajul că-i o marcă modernă, care merge atât pe electrice și hibride, cât și pe dotări tehnice superioare. Informația e acum confirmată de Renault. Și nu doar că e confirmată, dar o face cu un model excepțional.

Ce vezi în imaginile de mai jos e modelul Bigster. Numele cu siguranță nu va rămâne așa, dar în principiu designul e acesta. Sigur, va mai suferi ajustări, dar ce a arătat acum Renault e un Duster care a trecut pe la retușări serioase. E un mix între Jeep Compass, Range Rover Evoque și chiar un Cupra Formentor.

Dacia Bigster, SUV pentru următorii 10 ani

Mașina pe care o vezi în aceste imagini e doar una din cele trei care vor fi lansate până în 2025. Asta înseamnă că, după 2021, vom vedea o mulțime de vești importante de la Dacia. Asta pentru că, pe de o parte, 2021 e anul modelului electric Dacia Spring, dar și pentru că e anul recuperării după pandemie.

Modelul acesta va avea 4,6 metri lungime (cu 28 cm mai lung decât Duster), va fi în categoria SUV-urilor compacte, va fi echipat atât cu motor termic cu benzină și GPL, cât și hibrid, conform Motor1. Rămâne de văzut dacă Dacia va avea și-o versiune electrică a acestui model.

Dacia Bigster ar fi lansată abia după ce anul viitor vedem un nou model, iar un altul e programat pentru 2024.

Dacia Bigster va folosi platforma CMF-B, deja utilizată atât de Dacia, cât și de Renault pe noile modele.

„Conceptul Dacia Bigster subliniază evoluția mărcii. E o mașină esențială, cu nuanțe cool și cu spirit de off road. Demonstrează, totodată, că accesibil nu înseamnă că-i lipsește atractivitatea. La Dacia credem cu tărie în asta și mașina de acum e dovada.”
Alejandro Mesonero-Romanos, responsabil de design la Dacia

Ce treabă are marca românească cu Lada?

Ce vezi acum e parte din strategia Renault de-a apropia atât marca românească, cât și Lada. Cea din urmă are ceva succes, atât în Rusia, cât și pe piețele vestice, dar pot fi reduse costuri, dacă ambele au mai puține modele, la niveluri diferite de preț, și folosesc aproximativ același design și majoritatea componentelor și aceeași platformă. Pe scurt, e ce face Volkswagen cu Seat și Skoda.

Pe de o parte, Dacia ar fi atât cool în oraș, cât și competentă pentru off road. Lada ar fi robustă și rezistentă. Iar coloana vertebrală pentru ambele va fi platforma CMF-B a Renault.

Acestea fiind spuse, vin cinci ani extrem de aglomerați pentru marca românească. Că rămâne sau nu acest logo, în versiunea de acum, că rămâne sau nu Bigster în versiunea de acum, e clar că începe un deceniu cu o mulțime de schimbări care o vor îndepărta de credința că are succes doar datorită prețului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: