Cum stă România la capitolul vaccinare: câți români au imunitate completă, câți au primit prima doză
La începutul campaniei de vaccinare din țara noastră, România stătea foarte bine la acest capitol. Între timp, din varii motive, lucrurile au mai încetinit. Acum, premierul Florin Cîțu a oferit o imagine de ansamblu asupra situației.
În timp ce autoritățile de la București își doresc accelerarea campaniei de vaccinare, scandalul cu AstraZeneca a ajuns din nou în lumina reflectoarelor. În acest context, șeful guvernului a ținut să atragă atenția populației că, deși ne dorim cu toții să revenim la normalitate, ”vaccinarea este cea mai rapidă cale de a scăpa de pandemie”. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de Guvern de aseară.
În final, până la această oră, pe teritoriul României au câștigat imunitate completă un milion de oameni. Valoarea se referă la numărul persoanelor care au primit ambele doze de vaccin. Alte două milioane de persoane au primit doar prima doză.
Efortul din perioada imediat următoare va ține de extinderea cât mai rapidă a campaniei de vaccinare, accelerarea ritmului de imunizare. În contextul în care în România vor ajunge doar în luna aprilie aproximativ 3,3 milioane de doze de vaccin și alte 5 milioane de doze în mai, este foarte important să avem infrastructura optimizată pentru o campanie de asemenea anvergură. ”Vom crește capacitatea de administrare astfel încât oamenii care doresc să se vaccineze să aibă acces cât mai repede.”, a afirmat oficialul.
Declarațiile oficiale au fost completate ulterior de o postare pe Facebook. ”Peste 3.000.000 de doze de vaccin administrate până în prezent! Vestea bună este că 1 milion de oameni au câştigat deja imunitate completă în urma administrării celor două doze. Avem două milioane de persoane care au primit prima doză. Accelerăm campania de vaccinare: în aprilie primim peste 3,3 milioane de doze de vaccin şi peste 5 milioane de doze în luna mai. Vom creşte capacitatea de administrare astfel încât oamenii care doresc să se vaccineze să aibă acces cât mai repede”, a scris Cîţu pe pagina personală.