Criza semiconductorilor: cum este afectat un segment îndrăgit de europeni

Criza semiconductorilor: cum este afectat un segment îndrăgit de europeni

Categoria compact a ajuns pe locul patru în topul celor mai vândute segmente de pe piața auto din Europa.

Inițial, acest segment se afla pe locul doi în topul european, dar din cauza crizei de semiconductori, tot mai mulți producători au dat prioritate vânzărilor de SUV-uri care sunt mai profitabile.

Segmentul, care cuprinde modele precum Volkswagen Golf și Ford Focus, a fost depășit atât de SUV-urile mici, cât și de SUV-urile compacte în primele opt luni, potrivit datelor JATO Dynamics.

Mai mult, este estimat că sectorul va reprezenta 13% din vânzările totale de anul acesta, în scădere cu 14% față de anul trecut, pe măsură ce criza continuă.

„Ne așteptăm ca vehiculele mai profitabile și mai mari să aibă o anumită prioritate având în vedere lipsa de cipuri”, a declarat Sammy Chan, analist senior la LMC Automotive.

Ponderea segmentului va reveni la 14% anul viitor, deoarece noile modele precum Opel și Peugeot 308 vor avea un impact pozitiv, se așteaptă LMC, dar estimează că volumul va scădea din nou în 2024.

Modelul electric este tot mai adoptat

Golf, cel mai bine vândut model din Europa, rămâne în topul segmentului compact, dar pentru celelalte mărci lucrurile nu stau chiar așa de bine.

Cel mai afectat model a fost Ford Focus, care a căzut pe locul 6 din cauza scăderii vânzărilor cu aproximativ 49%. Ford a pierdut 60% din producția sa europeană în al doilea trimestru din cauza lipsei de cipuri. De altfel, Focus al doilea cel mai bine vândut model Ford în Europa, în spatele Fiesta. Acum este pe locul patru în spatele Fiesta, SUV-ul mic Puma și SUV-ul Kuga.

Cu toate acestea, alți producători de autovehicule au crescut vânzările, deoarece fie au reușit să evite cât de cât criza, fie au redirecționat aprovizionările prețioase către modele din segment.

Vânzările Toyota Corolla hatchback au crescut cu 17%, plasând-o pe locul 3 în segment, în creștere față de locul patru în 2020 și locul șapte în 2019. Peste 90% din modelele vândute în Europa anul acesta erau hibride, a declarat Toyota în raportul său de vânzări semestrial.

Kia a fost un alt mare câștigător, deoarece vânzările Niro au urcat cu 28%, iar Ceed a crescut cu 29%.

Mărcile care oferă modele electrice sau electrificate au câștigat teren în fața celor clasice. De altfel, VW ID3 a devenit primul model complet electric care a intrat în topul 10 al segmentului. Noul Citroen C4, care este oferit și cu o transmisie complet electrică, a intrat și el în același clasament.

Modelele complet electrice au obținut 8,5% din vânzări pe parcursul a opt luni, comparativ cu 5,7% în primele nouă luni ale anului 2020, conform cifrelor JATO.

Citește și: