Ceva neașteptat: cum a ajuns România să dea lecții de economie grecilor și portughezilor
De multe ori, când ne gândim la evoluția economică a țării noastre, tindem să o considerăm a fi cea mi slabă din Europa. Suntem nemulțumiți de nivelul de trai, de cel salarial și, în general, de condițiile de viață de la noi din țară. Ceea ce nu știm noi, însă, este că, în termeni pur economici, stăm mult mai bine decât state pe care le considerăm mai dezvoltate.
Analiștii economici tocmai au publicat un raport oficial, care indică faptul că, măcar pe hârtie, situația economică a țării noastre arată destul de bine, mai bine chiar decât cea a altor țări, precum Grecia sau Portugalia.
Cifrele exacte
Conform datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat), contribuţia României la PIB-ul total al Uniunii Europene a fost în 2020 de 1,6%, la egalitate cu cea a Cehiei, dar mai mare decât cea a Portugaliei (1,5%) sau cea a Greciei (1,2%).
Potrivit Eurostat, Produsul Intern Brut al României a fost anul trecut de aproximativ 218 miliarde de euro la preţuri curente, faţă de 223 miliarde de euro în 2019. Comparativ, PIB-ul Cehiei a fost de 215 miliarde de euro, cel al Portugaliei de 200 de miliarde de euro iar cel al Greciei de aproximativ 165 de miliarde de euro. Datele pentru România sunt provizorii.
De punctat faptul că PIB-ul UE a fost cu 5,9% mai scăzut în 2020 decât în 2019, fiind primul declin al PIB-ului UE din anul 2009. Germania a fost și anul trecut motorul economnic al Europei, după cum este recunoscut de ani de zile. Practic, în 2020, peste un sfert (25,1%) din PIB-ul UE a fost generat de Germania, urmată de Franţa (17,2%), Italia (12,3%), Spania (8,4%) şi Olanda (6%).
Eurostat a realizat și clasamentul statelor membre care au avut o contribuţie mai mică de 1% din PIB-ul total al Uniunii Europene. Acesta arată astfel: Malta (0,1%), Estonia, Cipru şi Letonia (toate cu 0,2%), Croaţia, Lituania şi Slovenia (toate cu 0,4%), Bulgaria şi Luxemburg (ambele cu 0,5%) şi Slovacia (0,7%).