23 feb. 2021 | 10:00

Cel mai spectaculos telefon din 2021, oficial: de ce nu o să-ți pese de el la niciun nivel

ACTUALITATE
Cel mai spectaculos telefon din 2021, oficial: de ce nu o să-ți pese de el la niciun nivel

Chiar dacă sunt departe de a mai vinde telefoane ca înainte, cei de la Huawei fac în continuare investiții semnificative în cercetare și dezvoltare, iar acest lucru se vede în gadgeturi precum Huawei Mate X2.

În teorie, nu se justifică să-ți mai cumperi niciodată un smartphone Huawei, indiferent cât este de ieftin, indiferent unde locuiești pe glob. Singura excepție de la această regulă vine din China, unde utilizatorii de mobile, spre deosebire de noi, nu sunt dependenți de serviciile Google. Ca referință, din cauza restricțiilor impuse de administrația Trump, terminalele chinezilor nu mai au acces la serviciile Google, iar asta înseamnă și absența magazinului virtual Google Play Store.

Dincolo de acest detaliu de fond, asta nu înseamnă însă că Huawei nu face o treabă spectaculoasă în materie de hardware. Au cele mai bune terminale pentru poze și filme, iar când vine vorba de gadgeturi pliabile reușesc în continuare să revoluționeze piața.

De această dată, oficialii Huawei au lansat noul smartphone pliabil pe interior Mate X2. Ca un detaliu interesant de construcție, acesta este mai gros în dreptul camerelor, dar se subțiază până la 4,4 milimetri la polul opus. În final, când îl deschizi, obții un ecran de 8 inci în diagonală, cu un raport de aspect pătrățos și o rezoluție nativă de 2480 x 2200 pixeli. Are și un ecran exterior de 6,45 inci cu un raport de aspect de 21:9. Ambele sunt OLED cu 90Hz.

Datorită designului revoluționar al balamalei, se închide complet, spre deosebire de creațiile Samsung. În final, obții un smartphone de 295 de grame. Pe partea de captură, ai un senzor principal de 50MP cu F/1.9 și OIS. Al doilea senzor este de 8 MP, are un zoom optic 10x, zoom digital de 100x cu F/4.4 și OIS. Un alt senzor 12 megapixeli are un zoom de 3X, F/2.4 și OIS. Ultimul dintre cele patru este ultrawide, de 16 megapixeli și este bun la macro, capturi de până la 2.5 centimetri.

Autentificarea biometrică se realizează cu un senzor de amprentă montat pe marginea aparatului. Partea de procesare este o combinație între un Kirin 9000 pe 5 nanometri. Are patru nuclee Cortex – A77, dintre care unul tactat la 3,13 GHz și alte patru de tip A55. GPU-ul este un Mali-G78 MP24. Sistemul de operare preinstalat este Android 10 acoperit de EMUI 11.0. 8GB RAM și o memorie internă de 256 sau 512GB completează pachetul. Momentan sau pentru totdeauna, telefonul se vinde în China începând cu 25 februarie la un preț de 2300 sau 2420 de euro, în funcție de spațiu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele