Cel mai rapid telefon nu este de gaming: cât de special este Xiaomi Mi Mix 4, lansat oficial
În clasamentul celor mai rapide telefoane ale momentului, toate utilizează un procesor Snapdragon 888. Un pic mai rapid decât acela este noul Snapdragon 888+, iar primul smartphone construit în jurul său este Xiaomi Mi Mix 4.
După câteva victorii recente în piața de mobile, inclusiv primul loc în clasamentul mondial pe luna iunie, Xiaomi și-a dezvăluit noul smartphone de top, vârful de gamă pe 2021. Gadgetul din imaginile alăturate este intitulat Xiaomi Mi Mix 4 și se ascunde în cea mai subțire carcasă ceramică a chinezilor. Se ascunde în spatele unui panou de 6,67 inci cu o rezoluție de 2400 x 1080 pixeli.
Partea interesantă este însă că în spatele panoului se ascunde o cameră surprinzător de performantă, chiar dacă nu o vezi. Aceasta din urmă are 20 de megapixeli iar deasupra ei panoul are tot 400ppi, cu mențiunea că pixelii sunt totuși un pic mai mici, datorită avansurilor în domeniul producției de AMOLED-uri. Una peste alta, ar trebui să obții rezultate impresionante, deși CEO-ul Lei Jun a spus că în cazul în care ții foarte multe la selfie-uri, camera de sub ecran s-ar putea să nu fie suficientă pentru tine, dar pentru el este.
Cât de special este Xiaomi Mi Mix 4
În rest, panoul este unul de top după standardele din 2021, are 10 biți de culoare, este certificat Dolby Vision și HDR10+, poate afișa întregul spectru de culori P3 și are o rată de reîmprospătare de 120Hz, în timp ce procesează atingerile cu 480Hz. Este protejat cu un strat de Gorilla Glass Victus. Sunetul este stereo și are în spate difuzoare Harman/Kardon.
În rest, creierul întregi afaceri este noul SoC Snapdragon 888+ cu 5G și frecvență de lucru de 3GHz. Este răcit de câteva straturi de grafen și grafit. În funcție de buget, poți opta pentru 8GB sau 12GB LPDDR5 RAM și un spațiu de stocare de la 128GB până la 512GB de tip UFS 3.1.
Partea principală de captură constă într-un senzor de 108 megapixeli, o cameră de 8 megapixeli cu 5x zoom optic și o cameră ultra wide de 13 megapixeli cu un câmp vizual de 120 de grade. Acumulatorul folosit aici este de 4500 mAh și se încarcă foarte repede la 120W, în doar 21 de minute de la 0 la 100%. Îl poți încărca și în 15 minute cu Boost Mode. Pe wireless se încarcă la 50W în 45 de minute sau în doar 28 de minute cu Boost Mode.
Xiaomi Mi Mix 4 va fi disponibil în trei culor începând 16 august, alb, negru și gri. Prețul este 770 de dolari pentru varianta cu 8GB RAM și 128GB de spațiu de stocare și sare până la 970 de dolari pentru varianta de top, cu 12GB RAM și o memorie internă de 512GB.