Cel mai ambițios proiect al NASA: oxigen pe Marte. Cum ar putea deveni realitate?
Poate te-ai gândit vreodată cum ar fi să trăiești pe Marte. Dar ai avea o mare problemă. N-ai putea să respiri natural. Acum, oamenii de știință de la NASA au descoperit o modalitate să poți face asta.
Astfel, cercetătorii de la NASA au creat un instrument pe nume “Moxie” (Mars Oxygen In-Situ Utilization Experiment), care este capabil să producă oxigen pe Planeta Roșie.
NASA lucrează ca să putem respira normal pe Marte
“Există mult dioxid de carbon pe Marte. Aceasta este probabil resursa predominantă de pe planetă, în afara prafului. Dioxidul de carbon conține oxigen și, dacă putem elibera acest oxigen, îl putem folosi pentru ceva util. Obiectivul este să pavăm drumul pentru viitoarele expediții ale oamenilor pe Marte”, spune Asad Aboobaker, inginer de sisteme NASA JPL.
Instrumentul, după cum spuneam, se numește Moxie și este capabil să producă oxigen din atmosfera otrăvitoare de pe Marte. Și nu doar pentru a-i ajuta pe astronauți să respire acolo, ci și să îi ajute pe aceștia să plece de pe Planeta Roșie când vor dori. Rachetele au nevoie de oxigen în combinație cu azot, pentru propulsia necesară.
Astfel, o versiune mică a lui Moxie este alături de roverul Perseverance pe Marte și urmează să fie testat. NASA dorește să vadă dacă sistemul funcționează în diferite momente ale anului marțian și în diferite condiții. Dacă testele vor avea succes, NASA este gata să construiască o versiune mult mai mare pentru Moxie.
“Ai ceva similar cu Moxie, doar că de 200 de ori mai mare. O lansezi și o trimiți pe Marte cu doi ani înainte ca oamenii să ajungă acolo. Ar avea niște echipament de susținere, un sistem de energie și unul pentru stocare. Și ar sta timp de doi ani pentru a genera oxigen și pentru a-l colecta. Și atunci ar fi pregătit să fie folosit de oameni când aceștia ajung pe Planeta Roșie”, adaugă Asad Aboobaker, citat de aceeași sursă.
Primul oraș de pe Marte e proiectat să găzduiască sute de mii de oameni
Oamenii se pregătesc să se mute pe Marte, deoarece planurile sunt deja în curs de dezvoltare și crearea unui oraș durabil pe Planeta Roșie, urmând viziunea Tesla și a CEO-ului SpaceX Elon Musk, este din ce în ce mai palpabilă.
Planurile au fost dezvăluite de studioul de arhitectură ABIBOO, care are este prezent în întreaga lume, cu două birouri în Statele Unite.
Zona va fi dezvoltată la Tempe Mensa pe Marte, cu Nuwa pe post de capitală și unul dintre cele cinci orașe care urmează să fie construite pe Planeta Roșie. Acesta va fi construit pe verticală, în loc de orizontală, pe partea unei stânci, ceea ce ar diminua efectul presiunii atmosferice și al radiației, cea din urmă fiind mortală fără niciun adăpost.