Ce mistere se ascund sub gheata din Groenlanda
Desprins parcă din cărțile de aventură, sub gheața din zona artică găsim o lume de basm.
Unul dintre primii oameni care au traversat Groenlanda, Fridtjof Nansen, a descris ce a găsit drept „marea aventură a gheții, adâncă și pură ca infinitul”. Nansen, care în anul 1888 și-a întreprins călătoria, nu ar fi putut să știe de minunile ascunse sub peisajul înghețat de sub schiurile sale.
Astăzi, datorită tehnologiilor moderne, partea din Groenlanda care se află sub un strat de gheață gros de aproximativ 3.000 de metri intră în centrul atenției. Aceste noi instrumente dezvăluie un peisaj complex, invizibil, care deține indicii despre trecutul și viitorul insulei.
Cel mai lung canion al lumii
Descoperit în 2013, canionul se întinde pe o distanță de 740 de kilometri de la cel mai înalt punct din centrul Groenlandei până la ghețarul Petermann de pe coasta de nord-vest.
Este semnificativ mai lung decât Marele Canion Yarlung Tsangpo din China. Cu o lungime de 498 km este cel mai lung canion de pe planetă care poate fi văzut de fapt.
Canionul ajunge la adâncimi de până la 800 m pe alocuri și are o lățime de 10 km. Prin comparație, Marele Canion din Arizona are în medie aproximativ 1,6 km adâncime și 16 km lățime.
Un lac preistoric
În urmă cu sute de mii sau chiar milioane de ani în urmă, înainte de epoca de gheață, Groenlanda găzduia un lac de mărimea statului american Delaware.
Astăzi, în locul lacului găsim o depresiune plină de sedimente. De mult, a fost umplută cu apă care în unele locuri atingea adâncimi de până la 250 m. Bazinul lacului avea o suprafață de 7.100 km pătrați și a fost alimentat de cel puțin 18 râuri diferite.
Pământul respectiv ar putea oferi indicii valoroase asupra climei arctice din trecutul îndepărtat, deși descoperirea acestor secrete ar necesita forarea prin 1,8 km de gheață care acoperă acum situl antic.
Plante perfect conservate
O bucată de gheață, dezgropată în timpul Războiului Rece, a fost redescoperită într-un congelator în 2017. În urma analizelor s-a descoperit că mostra conținea fosilele perfect conservate ale unor plante vechi de milioane de ani.
„Cel mai bun mod de a descrie procesul este uscare prin congelare. Când le-am scos și le-am pus puțină apă, s-au desfăcut și părea că tocmai ce s-au ofilit”, a declarat Andrew Science, lector în cadrul Departamentului de Geologie de la Universitatea din Vermont.
Mostra provenea din nord-vestul Groenlandei, iar plantele din interior ar fi putut crește într-o pădure boreală. O astfel de pădure ar putea crește doar în anumite condiții, fără gheață, ceea ce sugerează că părți ale stratului de gheață din Groenlanda pot fi mai tinere decât se credea anterior.