01 apr. 2021 | 10:30

Ce ar putea învăța autoritățile de la București din noua carantină a Franței: ”Vom pierde controlul dacă nu facem asta”

ACTUALITATE
Ce ar putea învăța autoritățile de la București din noua carantină a Franței: ”Vom pierde controlul dacă nu facem asta”

Aproximativ 95.000 de oameni și-au pierdut viața în Franța din cauza noului coronavirus. Din acest motiv și creșterii cazurilor din ultima perioadă, președintele Macron a decretat carantină la nivelul întregii țări.

Indiferent cum a progresat numărul de cazuri, care au fost urmările pandemiei în Franța și cât de agresive au fost restricțiile, școlile nu au fost niciodată închise, până acum. Inițial, doar regiunea Paris-ului era considerată problematică și a fost pusă în carantină. Începând de sâmbătă, însă, aceleași măsuri se vor aplica în fiecare colț al țării.

În prima fază, președintele Emmanuel Macron a anunțat că școlile vor fi închise pentru trei săptămâni. Din păcate, nu este exclus ca termenul respectiv să fie extins, în funcție de contextul pandemic.

În ceea ce privește restricțiile de deplasare, autoritățile române ar putea avea ceva de învățat din modul în care francezii definesc ideea de carantină. Practic, persoanele care se deplasează pe un perimetru mai mare de 10 kilometri față de casă între orele 19.00 și 06.00 li se va cere ”atestarea” faptului că au un ”motiv imperios” pentru a o face. Dacă mergi până la un prieten, trei blocuri mai încolo, nu ai nevoie de adeverință, ca în România.

”De sâmbătă seara și timp de patru săptămâni, nu se va mai permite deplasarea într-un perimetru de peste 10 km, cu excepția cazului în care există un motiv imperios”, a anunțat șeful statului francez, potrivit Le Figaro. Argumentul lui Macron pentru această situație a fost simplu, ”Vom pierde controlul dacă nu facem acum asta”, a declarat președintele Franței.

Predominant catolici, francezii sărbătoresc Paștele în acest weekend și, din acest motiv, vor exista câteva excepții de la carantină. Mai precis, oamenii își vor putea alege locul de carantină de Paște. Fie că este vorba de o schimbare de regiune sau de o întoarcere în Franța dintr-o țară străină, va fi necesară o toleranță pentru călătoriile care vor fi făcute în acest weekend de Paște. Pe de altă parte, „controalele și sancțiunile” vor fi „consolidate pe drumurile publice pentru a limita adunările” și pentru „a controla consumul de alcool”. Noile măsuri sunt valabile, din start, pentru o lună.

Nu a fost omis nici ajutorul financiar pentru cei care au copii. ”Părinții care vor trebui să aibă grijă de copiii lor și care nu pot lucra de la distanță vor avea dreptul la șomaj parțial”, a concluzionat Macron.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele