Bigbug primește primul trailer: creatorul Amelie revine la lungmetraje, pe Netflix
Vești bune pentru fanii celui care a regizat filmul Amélie.
Regizorul filmului Amélie, Jean-Pierre Jeunet, nu a mai făcut niciun film din 2013, ultimul fiind filmul The Young And Prodigious T.S. Spivet.
Cu toate acestea, acesta nu a stat pe bară, ci din 2013 s-a ocupat de scurtmetraje și seriale TV. Acum însă, s-a întors la prima dragoste și anume cinematografia. Este adevărat, nu în orice formă ci pentru Netflix, după ce a făcut cel mai recent film al său, la fel ca mulți dintre colegii săi, pentru serviciul de streaming.
Cel mai recent film a lui Jeunet are loc în 2050, iar inteligența artificială este peste tot. Atât de mult încât omenirea se bazează pe ea pentru a-și satisface fiecare nevoie și fiecare dorință: chiar și pe cea mai secretă și rea.
Un altfel de film despre roboți
Într-o zonă rezidențială liniștită, patru roboți domestici decid brusc să-și ia stăpânii ostatici în propria lor casă. Închiși împreună, o familie deloc închegată, o vecină intruzivă și robotul ei sexual sunt acum forțați să se suporte unul pe celălalt într-o atmosferă din ce în ce mai isterică. În timp ce, afară, Yonyx, ultima generație de androizi, încearcă să preia controlul. Pe măsură ce amenințarea se apropie, oamenii se uită în altă parte, devin geloși și se rup unul pe altul sub ochii năuciți ai roboților lor de interior.
Distribuția „Bigbug” include unii dintre colaboratorii preferați ai Jeunet, inclusiv Dominique Pinon,care a jucat în aproape toate filmele regizorului, precum și Elsa Zylberstein, Isabelle Nanty, Youssef Hajdi, Alban Lenoir și François Levantal.
Jeunet a avut probleme cu acest film, de altfel în urmă cu doi ani a declarat pentru IndieWire că „vreau să fac un film despre inteligență artificială, dar este dificil să găsesc banii pentru că este o comedie cu roboți. Deci poate că va fi pentru Netflix, cine știe. În ultimă instanță, voi încerca Netflix.”
Da, toată lumea are ochii pe revoltele roboților chiar acum, dar filmul lui Jeunet promite să fie la fel de unic precum restul filmelor sale tind să fie. Filmul va fi lansat pe 11 februarie.