28 sept. 2021 | 06:30

Apple dezamăgește cumpărătorii de iPhone 13: de ce te vei enerva, dacă pui mâna pe unul

ACTUALITATE
Apple dezamăgește cumpărătorii de iPhone 13: de ce te vei enerva, dacă pui mâna pe unul

Au trecut doar câteva zile de când, în anumite colțuri ale lumii, iPhone 13 a ajuns în magazine. Din păcate, în acest timp, au început să circule pe internet problemele cu care acestea vin la pachet, unele mai supărătoare decât altele.

În urmă cu aproximativ o zi, detaliam modul absolut supărător în care cea mai așteptată funcție din iPhone 13 Pro nu funcționează decât ocazional, în anumite situație. Este vorba de rata de reîmprospătare de 120Hz, principala diferență între iPhone 13 și 13 Pro. Apple a promis că va remediat problema printr-o viitoare actualizare de software, fără să ofere un termen precis. Acum, altă problemă dezamăgitoare a făcut înconjurul lumii.

iPhone 13  și Apple Watch, o colaborare care nu prea merge

În urmă cu aproximativ un an, când mulți dintre noi au ajuns să fie dependenți de măști de protecție, în contextul pandemiei, Apple a venit cu o veste bună. Dacă aveai un iPhone cu autentificare facială prin Face ID, de la iPhone X și până la iPhone 13, îl puteai debloca într-o manieră cât se poate de rapidă prin faptul că ai un Apple Watch la mână. Practic, ceasul inteligent funcționa ca un mecanism de autentificare, având în vedere că, din cauza măștii, Face ID devine inutil.

Din păcate, dacă ți-ai luat un iPhone 13 și sperai să profiți de autentificarea prin Apple Watch, în contextul în care pandemia își arată din nou colții în diferite colțuri ale lumii, vei fi dezamăgit. Mai multe publicații importante au confirmat că sunt șanse mari ca respectiva funcție să nu meargă. Unii utilizatori întâmpină un avertisment când vor să activeze opțiunea cu mesajul ”incapabil să comunice”, alții nici măcar nu ajung până acolo.

Partea bună este că Apple a recunoscut problema, a publicat un comunicat pe marginea subiectului și a promis că va remedia situația în cel mai scurt timp. Până atunci, însă, dacă vrei să deblochezi un iPhone 13 când ai masca de protecție pe față, vei fi nevoit să tastezi codul de deblocare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele