06 ian. 2021 | 07:07

Al doilea vaccin împotriva coronavirus va fi aprobat ”în următoarele ore”: ce înseamnă pentru europeni

ACTUALITATE
Al doilea vaccin împotriva coronavirus va fi aprobat ”în următoarele ore”: ce înseamnă pentru europeni

Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de compania Moderna ar putea ajunge în curând în Europa, conform anunțului oficialilor Consiliului European.

La ora actuală, pe teritoriul Europei, singurul vaccin împotriva Covid-19 care este administrat în masă este cel dezvoltat de Pfizer și BioNTech. În același timp, în Marea Britanie, SUA și Canada, s-a început deja vaccinarea și cu cel creat de Moderna. Cu un pic de noroc, ”în următoarele ore”, al doilea vaccin va fi certificat și pentru administrare în UE.

Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut de președintele Consiliului European, după ce luni au apărut asigurări că acest proces ar trebui finalizat până miercuri. În același context, oficialul UE a atras atenția asupra faptului că, până la sfârșitul lunii ianuarie va fi organizat un nou summit virtual dedicat crizei sanitare.

„Sperăm ca, în următoarele ore, chiar dacă nu avem certitudinea, un al doilea vaccin să poată fi aprobat”, a declarat Charles Michel într-o conferinţă de presă la Lisabona marcând începutul preşedinţiei prin rotaţie a UE, asigurată de Portugalia de la 1 ianuarie, relatează Agerpres.

Sub presiunea mai multor ţări europene pentru a autoriza vaccinul Moderna cât mai curând posibil, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a devansat de la 12 ianuarie la ziua de miercuri, apoi de miercuri la ziua de luni, o reuniune a Comitetului său pentru medicamente umane (CHMP), lăsând să se întrevadă posibilitatea unei decizii iminente care încă nu a fost confirmată în mod oficial.

În prima etapă, înainte de finele anului trecut, EMA a autorizat la 21 decembrie vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech. Pentru respectiva soluție de imunizare, Comisia Europeană a dat undă verde imediat şi, în continuare, rămâne singurul vaccin autorizat în Europa.

Evocând marţi la Lisabona „provocarea uriaşă” ridicată de distribuirea acestor vaccinuri, Charles Michel a dat asigurări conform cărora „Comisia, cu sprijinul statelor membre, lucrează zi şi noapte pentru a garanta că putem creşte numărul vaccinurilor disponibile”, asigurându-se totodată „respectarea independenţei agenţiei pentru medicamente”.

„Vom continua să fim mobilizaţi pe această temă şi iar din acest motiv, înainte de sfârşitul lunii ianuarie, va avea loc o nouă videoconferinţă la nivelul şefilor de stat sau de guvern cu scopul de a aborda încă o dată problema gestionării crizei COVID-19 care ne loveşte”, a anunţat noul președinte al Consiliului European, alături de premierul portughez, Antonio Costa.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele