Acord între autoritățile europene: ce se întâmplă cu roamingul
Acordul presupune că oamenii pot continua să sune și să trimită mesaje în străinătate fără costuri suplimentare timp de încă un deceniu.
Cetăţenii europeni îşi vor putea folosi telefoanele mobile fără costuri suplimentare excesive atunci când călătoresc în alte state membre din Uniunea Europeană, au convenit negociatorii.
Parlamentul European, Comisia și Consiliul UE s-au reunit zilele trecute pentru a negocia extinderea acordului privind regulile de roaming. Aceste reguli au fost stabilite inițial în 2017, dar actul urma să expire în vara anului viitor, de aceea autoritățile s-au grăbit să-l reînnoiască.
Roamingul „este una dintre cele mai mari povești de succes ale pieței unice digitale”, a declarat Boštjan Koritnik, ministrul administrației publice din Slovenia, care a negociat prelungirea. „Atât consumatorii, cât și întreprinderile se pot bucura în continuare de acest beneficiu tangibil”, a adăugat el.
Unul dintre cele mai importante acorduri
„Reînnoirea regulilor va garanta că oamenii pot suna, trimite mesaje text și naviga pe internet în timp ce călătoresc în alte țări ale UE decât cea în care locuiesc, fără să se teamă de un șoc teribil atunci când primesc factura operatorului”, a afirmat Consiliul European, care reprezintă UE-27, într-un comunicat.
Ei au impus, de asemenea, plafoane de preț asupra sumelor percepute de operatori între ei pentru utilizarea rețelelor în străinătate, care vor fi plafonate la 2 EUR per gigabyte din 2022 și vor scădea progresiv la 1 EUR în 2027, a spus Parlamentul într-un comunicat.
Eliminarea tarifelor de roaming, una dintre cele mai concrete reforme din ultimii ani pentru consumatorii europeni, le-a permis acestora, începând din iunie 2017, pentru o perioadă inițială de cinci ani, să își folosească abonamentele naționale de telefonie mobilă pe întreg teritoriul UE fără costuri suplimentare.
Regulile sunt valabile în toate cele 27 de state membre ale UE, precum și în Islanda, Liechtenstein și Norvegia, dar nu și în Regatul Unit, care a încetat definitiv să mai aplice normele UE la 1 ianuarie.
Noul regulament va intra în vigoare la 1 iulie 2022, prelungind regulile până la sfârșitul lunii iunie 2032.