Aceste exoplanete plutesc în spațiu, fără stele în jur: ce au descoperit cercetătorii
O echipă de oameni de știință a reușit să vadă mai multe exoplanete, de dimensiunea Pământului, care plutesc prin spațiu, mai degrabă decât să orbiteze o stea.
Observând fluctuațiile minuscule ale luminii unei stele atunci când o planetă trece în fața ei – numit eveniment de microlensare, deoarece gravitația planetei deformează ușor lumina stelei – cercetătorii au reușit să observe zeci de exoplanete plutitoare, libere în galaxia noastră, inclusiv unele care nu mai fuseseră văzute până acum.
Aceste exoplanete au fost descoperit de Telescopul Spațial Kepler
Descoperirea a fost remarcabilă, deoarece este prima dată când Telescopul Spațial Kepler a reușit să detecteze astfel de evenimente scurte de microlensare, potrivit unei cercetări publicate recent în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. Această lucrare va ajuta la modelarea priorităților astronomilor, pe măsură ce telescoape mai sofisticate se lansează în spațiu.
Kepler nu a fost creat ca să efectueze studii de microlensare, să vâneze planete sau să privească în regiunile dens populate spre centrul Căii Lactee, unde se întâmplă să se afle exoplanete, potrivit unui comunicat de presă. Astfel încât, cercetătorii au trebuit să dezvolte tehnici cu totul noi, pentru a analiza datele telescopului orbital și pentru a observa o exoplanetă plutitoare care deformează lumina unei stele din apropiere.
Acest proces, evident, necesită o precizie extremă. Aceste semnale sunt deosebit de mici și, având în vedere cât de aglomerat este centrul Căii Lactee, a existat o mulțime de “zgomot” de fond de filtrat. Șansele de succes sunt atât de scăzute, încât chiar și Einstein a crezut că oamenii de știință nu vor observa niciodată în mod direct astfel de evenimente.
„Aceste semnale sunt extrem de greu de găsit. Observațiile noastre au îndreptat un telescop vechi, cu “vedere încețoșată”, către una dintre cele mai dens aglomerate părți ale cerului, unde există deja mii de stele strălucitoare care variază în luminozitate și mii de asteroizi care străbat câmpul nostru”, a spus autorul principal al studiului, Lain McDonald, care lucrează la Universitatea din Manchester.
Cercetătorii spun că încearcă să observe străluciri minuscule și caracteristice cauzate de planete, dar și că au o singură șansă să vadă un semnal, înainte să dispară.