Abia acum înțelegi ce înseamnă școala online și telemunca: laptopurile s-au vândut ca pâinea caldă
Apogeul pieței de PC-uri s-a înregistrat în 2010. De atunci, au continuat să scadă în fiecare an, până în pandemie. Acesta este încă un domeniu care a explodat anul trecut și nu pare să încetinească.
În urmă cu 10 ani, când cei mai mulți dintre noi aveau încă un desktop acasă, s-au livrat 157 de milioane de exemplare în fiecare colț al mapamondului. Tot atunci, piața de laptopuri trecea prin cea mai bună perioadă, cu 201 milioane de unități livrate. Ulterior, cea mai bruscă scădere au întâmpinat-o notebook-urile în 2016, când au pierdut aproape 50 de milioane de unități, până la 156,8 milioane.
Între timp, lucrurile și-au mai revenit, dar nimeni nu se aștepta că piața de PC-uri va deveni una dintre poveștile de succes ale pandemiei. Aksje Bloggen estimează că 225 de milioane de laptopuri vor fi vândute în acest an, în creștere față de valoare absolut incredibilă de 218 milioane în 2020.
Până și cei de la IDC estimează că efectele pandemiei în piața de notebook-uri se vor mai resimți cel puțin până în 2023, când se vor vinde 216 milioane de sisteme portabile.
Cei de la compania de analiză Canalys au cifre un pic diferite, dar trendul este similar. În cazul lor, este vorba de 235.1 milioane de laptopuri și 61,9 milioane de desktopuri în 2020. Distribuția și evoluția pe ultimul deceniu se poate vedea în grficul de mai jos.
În final, 2020 cu ale sale trenduri precum telemuncă și școală online a dus la o creștere de 26% a notebook-urilor vândute. Lenovo continuă să facă legea în acest domeniu și controlează aproximativ un sfert din piață, cu 72,7 milioane de exemplare livrate. HP ocupă poziția a doua cu 67,6 milioane, în timp ce Dell ocupă ultimul loc pe podium cu 50,3 milioane.
Fără să surprindă pe nimeni, această evoluție s-a reflectat și într-o explozie a încasărilor. În 2020 am vorbit de 140,3 miliarde de dolari în vânzări, cu 4,6 miliarde mai mult de la an la an. Dacă estimările se adeveresc, la finele acestui an vom vorbi de o creștere adițională până la cel puțin 142,1 miliarde de dolari.
Company | 2020 shipments | 2020 market share | 2019 shipments | Annual growth |
Lenovo | 72,629 | 24.50% | 64,894 | 11.90% |
HP | 67,573 | 22.80% | 63,102 | 7.10% |
Dell | 50,290 | 16.90% | 46,485 | 8.20% |
Apple | 22,592 | 7.60% | 19,380 | 16.60% |
Acer | 20,008 | 6.70% | 17,040 | 17.40% |
Others | 63,924 | 21.50% | 56,649 | 12.80% |
Total | 297,016 | 100.00% | 267,550 | 11.00% |