02 oct. 2020 | 07:30

Visăm la vaccinuri, dar românii refuză măsurarea temperaturii: concluziile șocante ale unui nou studiu

ACTUALITATE
Visăm la vaccinuri, dar românii refuză măsurarea temperaturii: concluziile șocante ale unui nou studiu

În timp ce companii importante și oameni de știință luptă pentru descoperirea unui vaccin eficient împotriva noului coronavirus, românii încearcă să se acomodeze cu măsurarea temperaturii.

Temperatura înaltă reprezintă una dintre cele mai importante simptome la bolnavilor de coronavirus. Introducerea măsurării temperaturii corporale în China a facilitat prevenirea răspândirii virusului și generarea unui număr de cazuri mai mic decât al României, la o populație de 75 de ori mai mare.

Cu toate acestea, din cauza conspirațiilor și a dezinformării, foarte mulți români continuă să refuze măsurarea temperaturii în spațiile publice. Conform unui sondaj publicat de Atu Tech, doar 65% dintre români sunt de acord cu măsurarea temperaturii corporale în școli, spitale, magazine, instituții publice și la locul de muncă.

Ceilalți consideră practica aceasta ca fiind anormală și sunt de părere că este dreptul lor să refuze. Situația actuală este cu atât mai absurdă cu cât este demonstrat știinfic faptul că determinarea temperaturii înainte de accesul în spații publice închise poate limita răspândirea infecției noului coronavirus. În prezent, temperatura corpului este singurul semn care poate fi verificat extern și ușor – un factor extrem de important, având în vedere dificultățile de testare rapidă și masivă a populației.

Sondajul online care a stat la baza acestei statisticii a fost realizat de Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România. Sondajul a avut loc în perioada 2-10 iulie pe un eșantion reprezentativ de 1711 respondenți, cu o marjă de eroare de +/- 2%.

Chiar și așa, dispozitivele de măsurare a temperaturii corporale de la distanță reprezintă o afacere foarte bună. Atu Tech se laudă cu comercializarea acestor echipamente în valoare de aproximativ 350.000 de euro în 2020.

Ca referință, cele mai accesibile dispozitive de măsurare a temperaturii corporale sunt termometrele cu infraroșu care pot determina temperatura de la o distanță de 5 – 10 cm. Permit avertizarea sonoră la depășirea temperaturii și pot memora temperaturile măsurate pentru ultimele 30 de scanări. Aceste tipuri de produse se pretează a fi folosite în companii sau afaceri mici și, potrivit producătorilor, sunt în clasa de eroare de + / – 0,5 grade Celsius.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele