VIDEO De la Altered Carbon la Outside the Wire, noul SF Netflix cu Anthony Mackie
După ce a făcut valuri în universul cinematografic Marvel, se pare că Anthony Mackie are un contract pe termen lung cu Netflix. După ce a jucat rolul principal în sezonul doi din Altered Carbon, acum îl vom vedea în Outside the Wire.
Pandemia se pare că nu a oprit Netflix să lucreze în continuare la producții cu buget mare. Din acest motiv, continuă să aducă pe micile ecrane show-uri precum iminentul Outside the Wire, care ar trebui să ajungă pe popularul serviciu de streaming în aproximativ o lună.
Primul teaser trailer pentru Outside the Wire nu dezvăluie foarte multe particularități legate intriga lung metrajului, dar se anunță a fi un spectacol vizual sub forma unui thriller SF. Ideea de bază este însă că Anthony Mackie va juca rolul unui android super soldat care a ieșit din grațiile autorităților care ”l-au creat”. În universul fantastic, personajul lui Mackie va face echipă cu un fost pilot de drone interpretat de Damson Idris pentru a identifica locația exactă a unui dispozitiv care poate provoca sfârșitul lumii. În efortul lor, echipa formată dintr-un cyborg și un om vor întâmpina armate întregi de roboți amenințători.
Deși vom mai avea probabil parte de câteva trailere până la lansarea oficială, primul teaser atrage atenția asupra scenelor impresionante de război care par de nivelul celor care, până mai ieri, le-ai fi văzut doar în cinematografe.
Premiera Outside the Wire este programată pe 15 ianuarie 2021. În distribuție îi mai vedem pe Emily Beecham (Daphne, Hail, Caesar!), Michael Kelly (House of Cards, Everest, Man of Steel) și Enzo Cilenti (In the Loop, Free Fire). Regia va fi semnată de Mikael Håfström, cunoscut mai ales pentru filme cu o pronunțată tentă horror, precum Evil, 1408 sau The Rite. Va fi interesant de văzut cât de impresionant va fi talentul său în a ecraniza un SF încărcat de acțiune.