Vela a schimbat schimbarea, în pactul cu BOR: câte lucruri au rămas exact la fel, de Paști
Într-o conferință de 5 minute, pe un ton cât se poate de serios, ministrul de Interne a anunțat o serie de măsuri care vizează activitatea Bisericii Ortodoxe Române, de Paști.
Pactul MAI-BOR a generat foarte mult dispreț în online pe parcursul zilei de ieri. Până și președintele țării a ieșit în fața nației pentru a anunțat că nu este în regulă și că românii ar trebui să stea în casă. Klaus Iohannis a avut o atitudine de parcă ar fi aflat de la știri despre relația specială dintre Biserica Ortodoxă Română și autorități.
Partea bună este că Vela a adus câteva modificări pactului, într-o conferință încheiată cu manifestări de mare apreciere și mulțumiri pentru înțelegerea de care a dat dovadă preafericitul Daniel în această perioadă. Partea tristă este că, în continuare, se vor desfășura slujbe de înviere în fiecare biserică din România, doar că acestea nu vor avea credincioși în biserică sau în afara ei, în teorie. Într-o lume ideală, slujba ar fi fost oficiată de Patriarhul Daniel la București, ar fi fost difuzată la TV și s-ar fi încheiat ”bâlciul”, dar avem nevoie de lucruri mai importante decât de luciditate în această perioadă.
Prescura sfințită nu va mai fi împărțită de poliție, cum s-a discutat inițial, ci de voluntari ai bisericii, pentru că viața lor contează mai puțin. Lumina sfântă va fi distribuită în noaptea de înviere de clerici și voluntari ”în pragul casei sau la fereastră, fără ca oamenii să iasă în stradă”. În consecință, clericii din fiecare parohie, însoțiți de până la 5 voluntari, vor merge din casă în casă pentru a împărți pâinea sfințită și Lumina, în noaptea de Înviere. Singura modificare față de acordul inițial cu BOR este că în această ”misiune” nu mai sunt angrenați polițiștii. De menționat că una din ordonanțele militare prevede deplasarea în grupuri de cel mult 3 persoane, dar acea regulă este pentru muritori.
Marcel Vela a spus că acordul cu BOR a fost modificat „în urma discuțiilor și îngrijorărilor din spațiul public legate de riscurile epidemiologice în creștere pentru perioada următoare”, fără a face referire la solicitarea președintelui de revizuire a acestei înțelegeri cu Biserica. El a insistat și pe faptul că s-a convenit asupra noilor soluții în urma unei discuții cu capul BOR.
- 1. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.
- 2. Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paşti (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 şi sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 -12.00, la solicitarea credincioşilor.
- 3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
- 4. Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ştampilat de parohie.
- 5. Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuinţelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).
- 6. În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.
- 7. Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus”.