01 mart. 2020 | 16:35

The Mandalorian nu este desene animate, ci joc pe calculator: utilitatea revoluționară a Unreal Engine

ACTUALITATE
The Mandalorian nu este desene animate, ci joc pe calculator: utilitatea revoluționară a Unreal Engine

Indiferent dacă ai sau nu o afinitate pentru efecte speciale, este evident că o producție precum The Mandalorian din universul Star Wars reprezintă un spectacol vizual datorită tehnologiei.

În mod tradițional, efectele vizuale în filme precum seria Avengers erau introduse ulterior, după ce actorii au fost filmați în fața unui ecran verde, pentru a fi ”decupați” cu ușurință. În cazul The Mandalorian, lucrurile au fost făcute altfel. Actorii au putut fi imortalizați în timp real în fața scenelor spectaculoase dintr-un univers științifico fantastic care erau randate în timp real în spatele lor.

Pentru ca întregul proces să fie posibil, Jon Favreau a colaborat cu Epic Games, creatorii Unreal Tournament și Fortnite. Aceștia au realizat platouri digitale de filmare împreună cu echipa de maeștri  în efecte speciale de la ILM (Industrial Light & Magic). În final, motorul grafic Unreal Engine, același din spatele celui mai popular Battle Royale, a fost utilizat în proiectarea scenelor pe un panouri LED gigantice aflate în spatele actorilor în momentul filmării.
mandalorian-stagecraft-1

Întregul proces este detaliat într-un clip disponibil mai jos, menit să explice modul în care funcționează tehnologia futuristă. Pentru materializarea proiectului, s-au folosit niște ecrane LED gigantice cu o înălțime de șase metri și un diametru circular de aproximativ 23 metri. După cum se poate vedea în imaginea de mai sus, acestea erau circulare și acopereau aproximativ 270 de grade din raza unui cerc, pentru o libertate totală în imortalizarea unor scene.

Acel panou imens a fost ideal pentru foarte multe circumstanțe. Pe lângă faptul că ajuta actorii să joace mult mai relaxați, pentru că nu erau nevoiți să își imagineze spațiul în care se desfășoară acțiunea, a inclus efecte speciale care nu mai trebuiau adăugate în postprocesare.

Este important de reținut că ceea ce se vedea pe acele ecrane nu erau imagini statice, ci bucăți active de decor care erau randate în timp real de colecții de plăci video NVIDIA, la fel ca într-un joc. Pentru veridicitate sporită, erau conectate la poziția camerei pe platou, iar în funcție de cameră, se ajustau în timp real efectele de lumină și perspectiva scenei randate.

Partea cea mai bună a întregului efort este că acest pachet tehnic care a fost utilizat în Mandalorian este acum disponibil și pentru alți producătorii de filme și seriale. Intitulat StageCraft, poate fi achiziționat și adaptat pentru orice tip de conținut.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele