Surpriza momentului de la Dacia: a ajuns să se bată cu BMW. Ce se întâmplă, de fapt, chiar acum

Surpriza momentului de la Dacia: a ajuns să se bată cu BMW. Ce se întâmplă, de fapt, chiar acum

Dacia acoperă câteva segmente importante din piață. Și unul dintre modele a înregistrat un succes imens chiar în această perioadă.

La testele EuroNCAP care țin de siguranța într-o mașină Dacia nu a prea excelat. A ajuns constant la trei stele din cinci. Dar reușește să se remarce într-un clasament nou. E vorba de Green NCAP. E sistemul de testare a emisiilor.

Au fost publicate acum rezultatele pentru un lot de 24 de automobile. În acest clasament, un loc aparte a fost obținut de Dacia Duster. A reușit să primească două stele și jumătate, un scor mediu, dar care este similar cu cel al unor mașini mai valoroase, din punct de vedere al prețului. Rezultatele cumulate pentru Duster sunt mai bune decât cele ale Audi A4, Mazda CX-5 sau Jeep Renegade.

Iar modelul Dacia a fost cel cu motor diesel. E vorba de versiunea 1.5 litri dCi, Euro 6d Temp, cu o putere de 85 kW (115 CP) și 260 Nm. Emisiile de CO2 sunt de 142 g/km, așa cum sunt ele publicate de constructor. Nota primită la acest capitol este de 2,8 din 10, detaliu care a penalizat cel mai mult modelul românesc, după cum notează Profit.ro. La eficiența energetică, scorul a fost de 5,1 din 10, iar la indexul Aer Curat, de asemenea, 5,1.

dacia-duster-fisa-green-ncap-test

Când vine vorba de comparații cu alte mașini, Dacia stă chiar foarte bine cu modelul Duster. După cum vezi mai sus, Audi A4, Opel Zafira sau Kia Sportage nu-s deloc remarcabile. Totuși, de notat aici că mașini ca Renault Clio și Captur stau mult mai bine. E de așteptat ca la Dacia să se mai schimbe clasamentul odată cu motoarele doar pe benzină de pe noile modele. Totodată, compania are și motoare pe GPL.

Mașini electrice cu cinci stele, unde ar putea fi și Dacia Spring

La nivel de companie, Dacia ar putea recupera cu modelul electric Spring. Renault Zoe și Hyundai Kona sunt cele două mașini electrice testate și acestea au primit cinci stele. Vehiculele electrice testate în acest pachet au fost și cele mai vândute de pe piața europeană, până în septembrie. Acestea au primit scor maxim pentru toate cele trei categorii de rezultate.

Următoarea poziție a fost pentru Toyota C-HR, cu 3 stele și jumătate, care reușește să obțină scoruri bune la toate categoriile. Cu trei stele sunt clasificate trei modele supermini, VW Polo, Renault Clio și Peugeot 208, care reușesc, cu motoare economice și dimensiuni redusă să nu poleze foarte mult.

Testele Green NCAP sunt sponsorizate de Comisia Europeană, ca parte a proiectului Green Vehicle Index.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: