Noi acuzații pentru Huawei din partea SUA: de ce ar fi vinovată compania
Statele Unite și China se află în toiul unui adevărat război comercial, iar acum SUA aduc noi acuzații companiei chineze Huawei.
Departamentul de Justiție (DoJ) al Statelor Unite vine cu alte acuzații împotriva gigantului chinez. De această dată, DoJ acuză compania de furt de secrete comerciale și încălcarea regulilor prin încheierea de afaceri cu Coreea de Nord.
Huawei este acuzată și de conspirație pentru încălcarea legii RICO (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act). DoJ susține că gigantul chinez și alți afiliați ai săi s-au folosit, în ultimele două decenii, de acorduri confidențiale cu companiile americane pentru a accesa secretele comerciale ale acestor companii, pentru ca apoi să se folosească de acea proprietate intelectuală pentru a finanța afacerile Huawei. Compania ar fi derulat, de asemenea, un program pentru a recompensa angajații care ar fi obținut informații confidențiale de la concurenți.
În total, dosarul numără 16 acuzații, iar lista include fraudă bancară, fraudă financiară care implică utilizarea telecomunicațiilor sau a tehnologiei informației, conspirație pentru săvârșirea fraudei bancare, spălare de bani, etc.
SUA aduce noi acuzații împotriva Huawei
Acuzațiile DoJ vin într-un context mai larg. SUA a interzis afacerile cu această companie, iar administrația trump își presează și aliații să-i urmeze exemplul. Numai că, luna trecută, premierul american Boris Johnson a anunțat că aceasta poate juca un rol limitat în licitațiile pentru rețeaua britanică 5G.
De asemenea, în prezent, guvernul canadian decide dacă va permite companiei să facă parte din rețeaua 5G a Canadei, iar aceasta ar putea fi încercarea Statelor Unite să „deschidă ochii” statului canadian.
Pe lângă conspirație, Huawei și ceilalți inculpați sunt acuzați că au mințit anchetatori federali și au înccercat să obstrucționeze ancheta în ceea ce privește activitatea companiei.
Evident, compania neagă toate acuzațiile aduse până acum și susține că fac parte din efortul Statelor Unite de a deteriora în mod irevocabil imaginea Huawei.