Star Trek Voyager, recreat în 4K prin inteligență artificială: cum este posibil
Star Trek: Voyager este una dintre cele mai populare serii din faimoasa franciză SF, iar cineva face un efort pentru a o recrea la rezoluție 4K.
Chiar dacă în România s-ar putea să-ți fi rămâs în minte Star Trek: The Next Generation, cu căpitanul Jean Luc Picard, fanii apreciază foarte mult seria Voyager. Aceasta a câștigat 7 premii Emmy, a inclus 7 sezoane și a fost difuzată între 1995 și 2001.
Din păcate, din cauza modului în care a fost filmat și au fost incluse efecte speciale, este foarte improbabil să aibă parte de o remasterizare pentru o nouă generație de fani sau de TV-uri. De același destin are parte și Deep Space Nine, subiectul unui al proiect al fanilor.
The Next Generation a putut avea parte de versiune HD în mod oficial, deoarece efectele speciale au fost introduse în post-producție, la fel ca în cazul tuturor filmelor moderne. Pentru ca același lucru să se întâmple cu Voyager, un fan a început să proceseze fiecare episod cu un algoritm complex de inteligență artificială și rețele neurale.
Numele său este Billy Reichard și, deși este puțin probabil ca produsul final să fie lansat în mod oficial, rezultatele sunt îmbucurătoare, după cum se poate vedea în clipul de mai jos. Nu o să uiți că vorbim de un serial vechi datorită raportului de aspect 4:3, dar claritatea cadrelor este absolut uimitoare, mai ales dacă ai referință mentală vizavi de cum arăta acest conținut în urmă cu câteva decenii.
Efortul din spatele acestui proiect, ca orice inițiativă care implică inteligență artificială, este unul semnificativ. Durează aproximativ șase ore pentru un episod, iar software-ul folosit în procesul de producție este scump și deloc ușor de utilizat. Ca efortul să fie și mai complex, Voyager a fost filmat cu număr de cadre variabil, particularitate care complică sincronizarea cu fluxul audio.